« Stereograme | Home | Ce e drept şi ne-a şi crescut mari :) »
Consecinţa poreclei mele şi opera marelui prozator Ion Roşioru
By Catalin | June 22, 2009
De dimineaţă m-am trezit cu un superb “pupicuţ pentru un popicuţ” prin SMS de la Ea, chia Ea, Maria, ceea ce m-a încântat extrem de mult şi m-a făcut să am o zi superbă. Acest popicuţ vine de la faptul că sunt băiat de preot, iar porecla mea a venit bineînteles de la meseria tatălui meu, care de fapt nu este doar o meserie. A început cu “pui de popa”, urmată de “părinte”, “popic” şi a ajuns la porecla care chiar imi place: “popică”. Atunci cand mi-am facut contul de Yahoo, din nefericire, nu am gasit liber ID-ul popica asa ca am ales popicutza. De la asta vin multe alinturi cu popicuţ.
Pot să spun chiar cu laudă că datorita acestui fapt, si anume că sunt fecior de preot, m-a avantajat destul de mult, şi ca poziţie socială măcar în Hîrşova cât şi ca educaţie primita, cu care chiar mă laud.
Tot legat de faptul ca sunt “fiu de popa” m-a adus în situaţia de a primi cadou, drept pedeapsă, nişte versuri, de la un profesor!
Mai exact este vorba de domnul Ion Roşioru, profesor de limba franceză, scriitor şi poet. Este un om absolut fenomenal, care a scris printre altele şi cartea extrem de apreciata, “Îngeri indecişi”, el însusi fiind un înger indecis în viaţa de zi cu zi.
Am avut şi norocul să îmi fie profesor de franceza în liceu, iar întâmpalrea haioasă a fost că aveam obiceiul de a face cu un fost coleg, şi actual bun prieten, avioane de hârtie, şi sa le dam foc la varf. Distracţia noastră era să le lăsăm puţin să ardă şi să le lansăm aprinse de la etajul al II-lea, interesant fiind că avioanele respective când cădeau lăsau în spatele lor o dâră de fum ca un avion accidentat în picaj. În timpul unei ore de franceză, domnul profesor a ieşit puţin din clasă, iar eu, împreuna cu respectivul coleg am mers repede la geam să lansăm avionul construit în timpul orei. Exact în momentul în care admiram planarea avionului a intrat domnul profesor care s-a dus direct la tablă şi a început, extrem de curios şi admirabil cel puţin pentru mine, să scrie nişte versuri pe care, parcă, le ştia de o viaţă întreagă. Versurile mi-au rămas în cap şi acum dupa mai mult de 10 ani chiar dacă nu le+am notat nicăieri, deoarece au fost cu trimitere la mine şi la colegul meu, întamplator chiar un baiat de silvicultor. De fapt tatăl lui cu asta se ocupa printre altele. Deci versurile făcute pentru noi erau următoarele:
“Un fecior de pădurar,/
cu al popii fiu hoinar,/
tot cu ochii dupa fete/
fac rachete cu brichete/
şi beau ţuica pe’ndelete” 
Nu stiu caţi se pot lauda că un mare poet le-a facut o poezie, sau măcar câteva versuri, referitoare la ceea ce a făcut şi acest lucru imediat după săvârşirea faptei. Imediat – adica câteva fracţiuni de secundă. Dacă nu aţi auzit totuşi de dl. Ion Roşioru Wikipedia vă poate spune mai multe aici. Şi dacă nu aţi auzit e foarte trist, pentru voi. Chiar e păcat să nu îl ştiţi pe un mare prozator, contemporan al vostru. Personal chiar ma simt privilegiat că mi- fost profesor şi chiar dacă a a facut puţin mişto de mine in acele versuri, măcar m-a băgat în seamă.
Topics: Cotidiene, parerea mea, Se intampla in Romania | No Comments »