Doar un turn ratacit printre case

Expandmenu Shrunk


  • Category Archives Autohtone
  • Munceste cu pasiune ….. secreta

    O teorie foarte veche si foarte adevarata de altfel, spune ca daca ajungi sa castigi facand ceva ce-ti place, nu vei mai munci nicio clipa. Mai exact, dupa cum spunea si Confucius, poate el fiind primul care a exprimat public aceasta teorie, “Fă ceea ce-ţi place cu adevărat şi nu vei mai munci nici o zi din viaţa ta!”. Intr-adevar, atunci cand ajungi sa traiesti si sa castigi din pestarea unui serviciu care este un hobby pentru tine, atunci munca nu mai reprezinta acel “iar la munca?” sau “abia astept sa vina weekend-ul”, ci din contra, fiind vorba de o pasiune careia ii dedici aproape intregul tau timp liber, atunci este o placere sa te duci “sa muncesti”. Daca in tarile mult mai dezvoltate exista chiar o “vanatoare” de oameni pasionati de anumite lucruri, pentru a fi angajati sa le faca, la noi cand este descoperit faptul ca prestezi un serviciu din pasiune, atunci se considera ca esti platit “degeaba”, sau ca ti se ofera mai mult decat meriti, desi plata efectiva este mult mai mica decat daca se apeleaza la o organizatie specializata care ofera respectivul serviciu contra cost. Aceasta concluzie am tras-o pe proprie piele in aceasta vara, in urma prestarii unor servicii pe care le fac din placere, acestea fiind fotografia si promovarea in mediul online. Din cate bine v-ati putut da seama din existenta acestui blog, si a multor lucuri pe care le-am scris pana in prezent, chiar am o foarte mare pasiune pentru petrecutul timpului in fata calculatorului (conectat la internet bineinteles :) ). In ceea ce priveste pasiunea pentru fotografie, o dezvaluie atat PHOTOBLOG-ul lansat in urma cu un an, dar si pozele publicate pe retelele de socializare, foarte apreciate. Chiar am primit sugestii sa ma apuc sa castig bani din fotografie, lucru pe care am incercat sa il testez vara trecuta. Dovada ca am oferit un serviciu de care sunt pasionat, l-a facut si o poza publicata pe contul respectivului client de pe Facebook, poza intr-atat de apreciata incat a fost distribuita de foarte multa lume, dar si de pagina oficiala a orasului Constanta, oras in care isi desfasura activitatea si clientul. De fapt au fost mai multe poze foarte reusite, pe care chair le-am publicat pe Photoblogul meu in articolul  FOTO ARTISTIC CU SCOP COMERCIAL

    Totusi, sunt foarte multi “antreprenori” care considera ca daca ii oferi un serviciu, care intamplator este reprezentat de o pasiune a ta, atunci trebuie sa i-l oferi gratuit, iar in cazul in care te si plateste pentru acesta, iti ofera doar o mica ……. atentie. In orice caz, ei considera ca nu trebuie sa te plateasca pentru ceva ce faci din placere, sau chiar eventual ajung sa considere ca tu le esti dator pentru ca ti-au permis sa iti dezvolti pasiunea pe afacerea lor, netinand cont de faptul ca respectiva pasiune le-a adus afacerii lor un castig.

    Cu toata neplacerea de care am avut parte in momentul in care a venit momentul platii “muncii” prestate, am si satisfactia aprecierii acesteia de aproape toti oamenii care au vazut ce a rezultat, si in plus mai am si satisfactia  descoperirii unor noi pasiuni, pasiuni cu posibilitate foarte mare de a fi resplatite la adevarata lor valoare.

    In final, ca o concluzie la toata aceasta poveste, pot spune cu maxima convingere ca cel mai indicat atunci cand faci ceva din pasiune, este sa eviti sa stie acest lucru si cel caruia ii prestezi respectivul serviciu, pentru ca este posibil sa ca in momentul oferirii remuneratiei cuvenite, ajungi sa ai surprize total neplacute. Deci “mergi pe burta ca apa-i mica!” :D


  • LA PEŞTE Mamaia Nord: nota în plus a sezonului estival

    Anul acesta, din dorinţa de a încerca să fac ceva nou, am ajuns la un job sezonier pe litoral. Având în vedere că nu încercasem niciodata aşa ceva, am decis ca vara aceasta să încerc să îmbin utilul cu plăcutul, lucru pe care am şi reuşit să îl fac. Jobul găsit a fost într-un restaurant al unui complex turistic din Mamaia (Complex Turistic Mamaia Nord), dar un restaurant-terasă cu specific pescaresc şi cu muzică veche şi exagerat de bună. :)  Am pornit cu un jobuleţ mărut, dar care mi-a permis să văd toate lucrurile speciale din restaurantul-terasă LA PEŞTE, lucruri pe care am început să le comunic prietenilor şi cunoscuţilor cu care vorbeam întâmplător, atât în discuţiile directe, cât şi prin intermediul internetului. Aceste discuţii au adus şi ceva noi clienţi restaurantului, clienţi care au fost foarte încântaţi de ce au găsit acolo, atât în privinţa mâncării, cât şi a atmosferii per ansamblu.

    Interesant a fost că datorită restaurantului La Peşte, am descoperit  ca răutatea omeneasca încă lucreaza! Şi încă ce lucrează!   Mai exact, încă de la început am cautat pe motoarele de cautare numele restaurantului şi am fost surprins neplăcut să gasesc un comentariu negativ şi care se cam bătea cap în cap cu realitatea descopeită de mine acolo. Aşa am dedus ca oamenii din societatea noastra au mania de a se concentra pe părţile negative ale oricărui lucru, oricât de bun ar fi el; iar dacă ele nu exista, “se fabrică”… Un exemplu ar fi faptul că în respectivul comentariu am văzut tendinţa oamenilor de a nu menţiona lucrurile bune care ne interesează la un restaurant cum ar fi mâncarea gustoasă, muzica bună (asta dacă în rândul clienţilor care au comentat nu au fost şi manelişti cumva :D ) sau că nota de plată a fost destul de mică pentru staţiunea Mamaia (exemplul meu fiind porţia de hamsii prăjite cu mămăliguţă, lămâie şi mujdei servite la masă în restaurant la preţul de 15 lei, în condiţiile în care pe plajă doar porţia de hamsii cu puţină pâine este de 8-10 lei ….. şi se serveşte în picioare, pe cearşaf sau direct stând aşezat pe nisip), ci acela de vorbi despre mărunţişurile negative cum ar fi un ajutor de ospătar începător care doar s-a bâlbâit  puţin în neştiinţă de cauza, când a fost întrebat ceva. Pe lângă această mică răutate a oamenilor, mi se mai pare destul de ciudat şi faptul că oamenii să nu mai prefere să vitziteze un loc datorită părerilor anumitor vizitatorilor de acum 2 sau chiar 3 ani. :(

    Revenind la restaurantul La Peşte, în perioada în care am fost acolo, am avut ocazia să gust o foarte mare parte din preparatele pescareşti  pregatite  acolo, şi vreau să spun că mi-au placut într-atât de mult încât atunci când voi fi nevoit să invit o persoana la o cina pe litoral, mai mult ca sigur voi alege acest restaurant. Având în vedere că vorbesc despre o cina, aş avea implicit parte şi de reducerile substanţiale pe care le are restaurantul la sticlele sau carafele de vin consumate noaptea de prietenii La Peşte de pe Facebook care ascultă muzica veche. Deci eu unul cred ca mă încadrez destul de bine în target, deoarece îmi place mult să mă plimb noaptea, iar muzica veche o ascult aproape non-stop.  :)

    Revenind la preparatele  restaurantului La Peşte, acestea sunt pregătite de un bucatar cu care întâmplarea a facut să mă şi împrietenesc, şi despre care am aflat că a câştigat în urmă cu nişte ani locul I la concursul internaţional de preparate din fructe de mare şi peşte, din Napoli.

    Cred ca ar trebui să vă relatez şi faptul că  într-o zi, un prieten foarte vechi din Constanta cu care nu mă văzusem de ceva vreme şi cu care stabilisem să ne întâlnim, a trebuit să işi scoată la cina un partener medic din Franţa. Având în vedere că ne propusesem să ne şi întâlnim puţin în respectiva zi, şi-a scos partenerul în restaurantul din Mamaia Nord în care eram eu, şi bineînţeles, au servit şi masa. Ulterior am aflat că mediul francez a fost mai mult decat impresionat de masa servită acolo, şi curios a fost că după ce s-a întors în Franţa şi a vorbit iar cu prietenul meu la telefon, i-a spus în finalul discuţiei că data viitoare când va veni în România, doreşte să meargă să ia masa tot La Peşte, şi nu doar într-o singură seară. Este posibil ca el să fi apreciat şi vinul foarte bun care se serveşte în restaurant,  având în vedere că întreaga seara numai el a consumat vreo doua sau trei pahare de vin alb în timp ce a mâncat peştele, urmând ca la “desert” să servească şi o jumatate de sticlă de Champagne de la Jidvei.

    În final vă spun că lucrul care mi-a atras foarte mult atenţia şi câştigat admiraţia a fost reprezentat de un detaliu dat de designul interior al restaurantului La Peşte. Mai exact este vorba de ….. zidăria, să îi spun aşa, de sub bar  pe care decât sa v-o descriu prin cuvinte, prefer să vă  las să o admiraţi singuri. :)

    Sunt multe detaliile pe care le-am remarcat, dar scoicile încorporate în perete chiar mi s-a parut ceva absolut interesant, de efect, dar mai ales original, lucru care m-a inspirat şi pe mine cu o idee, dar pe care o să v-o prezint în momentul în care voi reuşi să o pun în aplicare. În orice caz, mi-am propus ca primul exemplar din ce vreau să fac, să îl ofer cadou restaurantului care mi-a oferit această idee. :)


  • Locul unde trecutul intalneste prezentul!

    Fiind un adept al lucrurilor din trecut, sau care sa imi ofere macar senzatia ca sunt in acele momente fantastice ale trecutului, mai am momente in care caut pe internet site-uri care sa imi ofere informatii cu privire la timpurile din trecut. Intampalrea a facut ca in urma cu nu foarte multa vreme, sa aflu de la un prieten din orasul meu despre un proiect interesant al sau constand intr-un magazin virtual. Ideea este ca acest prieten are si un bar in oras, un bar in care imi face o foarte mare palcere sa ajung de pe vremea cand eram in liceu, pentru linistea, muzica palcuta si atmosfera interesanta din el , atmosfera care duce cu gandul la vremurile de alta data. Revenind la magazinul sau virtual, l-am vizitat si am fost palcut surprins sa vad produsele pe care le distribuie acesta acolo, avand in vedere ca acestea sunt toate lucruri care te duc cu mintea la trecut. Numele site-ului este unul destul de insiprat pentru ce ofera in el, la fel ca si sloganul acestuia. Este vorba de ArtGarage.ro iar sloganul este exact cel din titlu, si anume LOCUL UNDE TRECUTUL INTALNESTE PREZENTUL!

    ArtGarage.ro - Postere, Obiecte Decorative, Cadouri de Colectie

    Este adevarat ca in acest magazin produsele foarte necesare pentru casa sau activitatile noastre de zi cu zi, sunt destul de limitate, in ArtGarage.ro avand ocazia sa achizitionam produse care sa ne “decoreze” activitatile sau locurile in care ne desfasuram activitatile zilnice (mancat, fumat, baut, mers in camera de zi, in camera de culcare, in bucatarie sau baie, etc) cu accesorii care sa ne faca sa ne “fuga” mintea la trecutul spectaculos frantuzeasc, englezeasc si american.

    Asadar, pentru toti cei pasionati de produse care sa duca cu mintea la trecut, recomand vizitarea site-ului ArtGarage.ro pentru ca este aproape sigur ca veti gasi acolo lucruri care sa va incante ziua, iar acest lucru este valabil si pentru cei care nu sunt adeptii trectului. In mod cert si cei care prefera curentul “futurist” sau “modern”, se vor indragosti de trecut in locul care face posibila intalnirea trecului cu prezentul: ArtGarage.ro ;)


  • Gandul = principiul actiunii si reactiunii

    “COINCIDENTA ESTE FELUL LUI DUMNEZEU DE A RAMANE ANONIM” – ALBERT EINSTEIN

     

    De ce am inceput cu acest citat, care “intamplator” este citatul meu favorit, o sa va spun in cele ce urmeaza printr-o poveste in care cuvantul intamplator va aparea intre ghilimele, din cate ati vazut si mai devreme. Acest lucru il fac datorita faptului ca NIMIC NU ESTE INTAMPALTOR IN VIATA, CI TOTUL ARE UN SCOP BINE DEFINIT!

    Zilele acestea am tot discutat intampaltor pe anumite probleme personale cu mai multe prsoane, dar mai mult cu o prietena foarte apropiata, prietena facuta “intamplator” pe Facebook, fata de care m-am descarcat cu multe probleme ce le aveam, si care “intamplator” s-a simtit ….. datoare sa ma ajute. Ei bine, aceasta femeie deosebita este si de profesie psiholog, iar in ultima vreme a tot incercat sa imi explice ca atunci cand gandim negativ si ne concentram pe partile negative din viata noastra, acestea in loc sa gaseasca o rezolvare, mai rau se amplifica sau se imultesc.

    Citatul de la inceput s-a datorita in primul rand faptului ca eu unul chiar nu mai consider ca fiind o coincidenta faptul ca am primit un e-mail de la o buna prietena si fosta colega de munca, cu titlul “Efectele supararii – Pot fi devastatoare“. Avand in vedere ca toate mailurile primite de la respectiva fosta colega au  fost cu adevarat interesante si utile, acesta mi s-a parut ca sintetiza intr-atat de bine tot ceea ce discutasem cu prietena mea psiholoag, incat am decis sa va redau aici textul din e-mail cu speranta ca macar unuia, daca nu majoritatii dintre voi ii va oferi niste explicatii similare cu cele pe care mi le-a oferit mie. Inainte sa vi-l redau, subliniez faptul ca mi s-a parut o “intampalre” foarte interesanta faptul ca primul exemplu din el este cu privire la efectul gandului in cuplu, dar nu inainte de faptul ca acest e-mail a venit exact cand eu unul chiar ma pregateam sa ma duc la culcare si aveam niste intrebari in minte, intrebari care si-au gasit raspunsul in el. :) Dar mai bine iata in cele ce urmeaza si intregul mesaj de care v-am vorbit:

    Supărarea este una din cele mai răspândite încălcări ale legilor universului, care poate determina mari neplăceri în viaţa, atât a celui pe care te superi, cât şi în propria ta viaţă.
    Potrivit legii bumerangului, tot ceea ce emitem în atmosferă, din punct de vedere vibratoriu: gânduri, vorbe, dorinţe, fapte, sentimente se întorc la noi producând efecte perturbatoare în câmpul nostru energetic . De aceea nimeni nu poate face rău altuia, fără să plătească

     

     Gandul
      Oricând aveţi gânduri negative despre o persoană, să vă rugaţi în permanenţă pentru

    sănătatea  ei. Când ne gândim la cineva, se creează instantaneu o punte energetică
    între noi şi omul la care ne gândim. De aceea, orice gând rău reprezintă un atac energetic care  aduce un prejudiciu omului respectiv. Astfel ne atacăm şi ne omorâm unul pe altul în mod
    inconştient, de multe ori fără să ne dăm seama de acest lucru.
    Gândirea noastră dispune de cea mai puternică forţă creatoare din sufletul nostru.
    Gândul este cel care atrage binele sau răul în existenţa noastră.
    Toate gândurile emise plutesc în aer ca nişte mine ameninţătoare
    pentru a lovi pe cel ce le-a produs.

     In cuplu
     Neintelegerile într-o relatie de cuplu vin din nevoia de a-l controla
    şi domina pe celălalt.
    Fiecare încearcă astfel să aibă controlul şi să rămână deasupra
    întregii situaţii.
    Când controlezi o altă fiinţă îi iei energia, îţi faci plinul pe
    socoteala altuia.
    Astfel devii vampir energetic.
    Răcirea relaţiilor dintre doi parteneri se datorează creşterii
    nivelului de agresivitate interioară.
    Lipsa de compatibilitate duce la lipsa de comunicare. Lipsa de
    comunicare duce la dezastru. Lipsa de comunicare prin iubire duce la
    ură.
    O agresivitate subconştientă faţă de bărbaţi / femei se transformă
    într-un program de autodistrugere.
    Dacă doi parteneri abuzează fizic sau emoţional unul de celălalt,
    atunci ei nu merită să rămână împreună.
    Cu cât este mai puternică dependenţa de persoana iubită, cu atât mai
    numeroase sunt pretenţiile noastre faţă de ea.
    Dependenţa naşte agresivitatea, iar agresivitatea produce boala.
    Dependenţa de dorinţe, frica, depresia şi supărarea atrag gelozia.
    Orice expresie dură, afirmată pe un ton categoric poate provoca un rău
    atât sieşi cât şi unui alt om.
    Ori de cate ori cădem în acest prost obicei, ne deconectăm de la sursă
    şi intrăm în suferinţă.
    Cearta, mânia, nerăbdarea emit în tăcere o mare forţă destructivă.
    Numai prin iubire poate seca izvorul răutăţilor.
    În dragostea omenească trebuie întotdeauna să existe o detaşare de
    omul iubit. Cu cât aveţi mai multe pretenţii, iritări şi nemulţumiri
    faţă de omul apropiat, cu atât mai mult creşte dependenţa de el.
    Dependenţa de valorile materiale ne va omorî încetul cu încetul şi
    spiritul şi sufletul.

     

    Despre problemele personale
     Să nu vorbiţi despre nenorocirile trăite, pentru că ele pot prelungi
    durata lor.
    Când nu vorbim cuiva despre problemele noastre, noi ne îndepărtăm de ele.
    Îndepărtarea de ele este primul pas pentru depăşirea acestora.
    Esenţial este când vorbiţi despre problemele şi emoţiile dvs. să nu
    căutaţi milă sau compătimiri.
    Dacă aveţi o mare supărare sau tristeţe, încercaţi să nu aduceţi
    sentimentele acestea acasă.
    Ieşiţi în stradă cu deosebire în
    locurile înverzite şi plimbaţi-vă!
    Nu faceţi din casa dvs. o groapă de gunoi energetic.
    Dacă locuiţi de câţiva ani şi aţi saturat spaţiul cu regrete, supărări
    şi spaime, amintiţi-vă momentele în care v-aţi certat şi supărat,
    aşezaţi-vă în acel loc, iertaţi, anulaţi agresivitatea faţă de iubire,
    rugaţi-vă (de ce nu ?)!

     

    Descarcare
     Este mai bine să plângeţi, decât să urâţi.
    Dacă n-aţi reuşit să vă învingeţi pe dvs. înşivă, agresiunea se
    acumulează în mod inevitabil.
    Atunci când plângeţi, agresiunea apărută se distruge.

     Munca

     Munca nu trebuie să ne omoare, ci să ne dezvolte.
    Înseamnă că supraîncărcările nu trebuie să fie permanente şi în
    fiecare ocupaţie să găsim plăcerea. Dacă nu există plăcere, orice
    activitate se poate transforma într-o suprasolicitare şi va dăuna
    sănătăţii.
    Încercati sa identificati cat mai corect
    care este munca care v-ar aduce satisfactii prin insasi existenta ei in viata dvs.
    Nu cautati neaparat satifactii materiale. Nu căutaţi plată, nici laudă
    şi nici o răsplată, orice aţi face. Săvârşind ceva bun noi pretindem
    imediat recompensă. Aceste dorinţe aduc ca rezultat suferinţa.
    Cu cât veţi intensifica acest tip de pretentii, cu atât va creşte
    nivelul de agresivitate şi se va întări programul de autodistrugere.

     Ofense
     Când cineva te jigneşte, nu te răzbuna pe el, nu-l urî şi nu te
    supăra pe el, întrucât această jignire este un dar de la Dumnezeu.
    Dacă n-o accepţi, urmează ca purificarea sufletului să se înfăptuiască
    prin boli şi nenorociri, iar dacă nu eşti pregătit nici pentru
    aceasta, ea vine prin moarte
    Această formă de purificare ne este dată prin intermediul celor
    apropiaţi, de aceea în măsura în care reuşim să-i iertăm, în
    aceeaşi
    măsură sunt posibile schimbări interioare de profunzime.
    Se cuvine să iertăm nu numai în gând ci şi cu sufletul. Cel mai mult
    ne leagă de trecut supărările neiertate. Iertând un om care ne-a
    jignit sau ne-a supărat, ne putem vindeca de o boală gravă.

      Cum dăruieşti aşa primeşti!
     Roagă-te în permanenţă ca toţi cei din jurul tău să fie fericiţi,
    sănătoşi şi întreaga lume să fie binecuvântată. Această rugăciune va
    iradia atât de multă iubire către întreaga lume, încât iubirea se va
    întoarce la tine din belşug.
    Răzbunându-te, te faci egal cu adversarul. Iertându-l, te arăţi
    superior. Iertând, ne eliberăm pentru a ne putea înălţa. Ar trebui să
    fim conştienţi că iertând, îi eliberăm pe cei care ne-au greşit, deci
    iertând oferim libertate.
    Să alegi calea iertării, pentru că numai ea desface rana încleştată în
    timp.

     Iertare si iubire
    O gândire sau o acţiune negativă este resimţită dureros de mii de organisme.
    De aceea există o lege a naturii şi a ştiinţei (Principiul al III-lea
    al mecanicii cunoscut si sub numele de Principiul actiunii si
    reactiunii), conform căreia răul pricinuit altora ne face rău şi nouă
    înşine.
    De aceea străduinţa de a ierta duşmanii şi de a îndrepta spre ei numai
    gânduri de pace şi iubire constituie un act protector pentru noi.

    Asadar suntem ceea ce suntem, ca rezultat a ceea ce gandim.

    Sa va fie de folos !

    Dupa cum a terminat si prietena si fosta mea colega mesajul, voi incheia si eu fara concluzii articolul meu, si anume cu

    SA VA FIE DE FOLOS !!!


  • Scrisoare deschisa catre Ministrul educatiei Ecaterina Andronescu

    Stimata doamna Ministru al educatiei Ecaterina Andronescu,

    Numele meu este Catalin Ionita ce la inceputul acestui an scolar profesez pe functia de profesor suplinitor calificat la liceul Tehnologic “Carsium” din localitatea Hirsova, judet Constanta. Aceasta profesie am ajuns sa o capat dupa ce am fost nevoit sa ma intorc in Hirsova, localitatea de domiciliu, in urma disponibilizarii mele de la Ministerul Educatie, Cercetarii, Tineretului si Sportului, disponibilizare ce a avut loc in luna februarie a anului 2011

    Avand in vedere noul meu domeniu de activitate,  am identificat o problema foarte grava a sistemului educational din Romania si am decis sa o sesize in singurul mod public care il aveam la dispozitie, persoanei cele mai in masura sa afle acest lucru.

    Sesizarea mea cu privire la sistemul de educatie din Romania, al carui scop este acela de a educa tinerii acestei tari prin intermediul profesorilor sau persoanelor specializate in domeniile care trebuiesc predate acestora, este acela ca, din cate am putut observa din primele zile de munca, acesta prefera sa aiba justificari cum ca se fac orele de clasa, prin foarte multe hartii ce trebuiesc facute de profesor in timpul privat al acestora, in loc ca acestia sa fie indemnati si ajutati sa se pregateasca cat mai bine acasa pentru ceea ce trebuie de fapt sa faca la scoala, si anume sa se pregateasca pentru a invata elevii ce trebuie sa ii invete. Avand in vedere ca eu unul sunt la inceput de drum pe aceasta cale, pot spune ca am fost profund dezamagit si chiar indepartat as putea spune, de ceea ce inseamna aceasta meserie, in primul rand de sistemul foarte solicitant si birocratic, in loc sa ma pot concentra pe invatat si studiat pentru ceea ce trebuie sa le predau elevilor la modulele ce mi-au fost repartizate. Doresc sa mai mantionez si faptul ca salariul de profesor, chiar si suplinitor, nu este deloc motivant pentru a suporta stresul ca pot fi dat afara daca nu imi pregatesc hartiile pentru justificarea in fata dumneavoastra de fapt ca imi fac treaba pentru care sunt platit din bugetul de stat! Mai exact, venitul meu ca si profesor suplinitor pentru cele 6 module ce au revenit specializarii mele, este de aproximativ 630 – 650 RON net. Pe langa acest lucru, trebuie sa punctez si faptul ca o parte dintre modulele ce le voi preda in anul scolar ce urmeaza nu au manuale scolare, intrand astfel in atributiile mele de profesor sa le pregatesc materialele elevilor. Cazul cel mai dramatic as putea spune, este la modulul “Extinderea afacerii prin comert modern”, modul la care nu s-a publicat niciun curriculum, astfel neputand sa imi fac planificarea ce trebuie predata pana pe data de 10 octombrie, dar cel mai grav lucru fiind ca nici pentru aceasta materie nu exista manual. Scoala bineinteles ca nu este dotata cu manuale scolare, elevii fiind nevoiti sa isi achizitioneze singuri cartile necesare.

    Singurul lucru care m-a determinat sa nu renunt inca din primele zile de scoala la aceasta pozitie a fost faptul ca toti colegii mei, profesori cu multa experienta, m-au ajutat, m-au sustinut si o fac in continuare ca sa pot face birocratiei impusa de Minister prin intermediul Inspectoratelor Judetene.

    Asadar, va rog respectuos sa incercati impreuna cu echipa dumneavoastra de consilieri sa luati masuri pentru a schimba acest proces birocratic si sa rezolvati lipsa materialelor didactice necesare educarii elevilor.

     

    Cu stima,

    Catalin Ionita

     

    P.S. Am fost avertizat de multe persoane apropiate ca daca voi publica aceasta scrisoare, dupa ce va ajunge sa fie citita de dumneavoastra, o sa fiu eliminat din sistem, si chiar sanctionat! Cu toate acestea, eu am preferat sa va comunic ceea ce era de comunicat, in speranta ca va aparea o rezolvare benefica pentru elevii acestei natiuni!


  • Alexandra Uşurelu – MINUNEA muzicii autohtone

    VUNK LA INALTIME , concertul din Otopeni care a avut loc pe data de 8 decembrie 2011, a fost un eveniment cu totul special de care inca imi amintesc,  la ceva vreme dupa el, cu foarte mare palcere. Este adevarat ca realizarea respectivului show nu a fost doar un simplu concert, a fost cu totul aparte si deosebit fata de organizarile precedente, acest lucru datorandu-se faptului ca atunci s-a filmat pentru prima oara inRomaniaun DVD in cadrul unui concert. Avand in vedere ca a fost un foarte mare show, VUNK a avut alaturi de ei pe scena nume …… si voci mari ale muzicii autohtone.

    Atunci am auzit prima oara de Alexandra Usurelu, una dintre persoanele care au cantat cu ei pe scena. Trebuie sa recunosc ca de cand am auzit-o cantand alaturi de Cornel, mi-a atras atentia vocea ei de-a dreptul deosebita. Ulterior am reusit sa intru in legatura cu ea prin intermediul retelei sociale Facebook, loc in care am si schimbat cateva comentarii si chiar mesaej private. Tot prin intermediul retelei sociale am ajuns sa ascult cateva dintre melodiile ei, melodii care m-au determinat sa imi doresc sa ajung la un concert al ei. Am reusit sa aflu ca AlecsU (cum imi place mie sa ii spun Alexandrei Usurelu) are concerte in pub-uri din Bucuresti in fiecare joi …. sau aproape in fiecare joi, cu intrare gratuita. Afland acestea am reusit ca prin luna februarie  sa ajung la un concert al sau, premeditat cu o prietena ,tot din spatiul virtual ,Alina, care intamplator, chiar se cunostea destul de bine cu Alexandra. La respectivul concert am avut ocazia sa o cunosc si “pe viu” pe AlecsU, iar de la prima noastra intalnire a reusit sa ma farmece ,sa ma  cucereasca chiar, prin modul ei foarte sociabil si prietenos de a fi. Tin minte ca a venit sa o salute pe Alina si pe restul lumii care era cu ea. Cand s-a intors spre mine sa ma salute, s-a oprit putin , m-a studiat mai atent, si m-a intrebat cu destul de multa siguranta in glas “tu esti Catalin de pe Facebook, nu?”. In respectivul moment Alina i-a zis ca eu sunt baiatul cu cd-ul MC Lover’s despre care am pomenit in articolul “CORNEL ILIE, OM INAINTE DE VEDETA”. Cand a auzit acest lucru chiar a parut foarte impresionata, lasand impresia ca acel cd si povestea sa  chiar i-au placut si ca au impresionat-o. Dupa acest prim contact cu ea, Alexandra nu a incetat sa ma incante.

    Concertul a fost de-a dreptul deosebit, atunci fiind prima data cand am ascultat-o intreaga seara pe AlecsU. Chiar am fost placut surprins ca mi-au placut toate melodiile cantate de ea, si recunosc ca am fost putin dezamagit cand am aflat ca nu a lansat inca niciun album. Cu toate acestea, intr-o discutie avuta ulterior , mi-a promis ca o sa imi trimita melodiile ei pe e-mail, iar eu am “fortat” putin nota “amenintand-o” cu faptul ca la primul cd cu muzica ei, o sa vreau autograf si dedicatie speciala pentru mine. Nu mi s-a intamplat de multe ori ca inca de la o prima auditie sa  apreciez in asa fel vreun interpret sau piesele sale.

    Pe langa glasul Alexandrei foarte placut si muzica extraordinara pe  care  o interpreteaza, tot in acea seara m-a mai surprins cu o idee  foarte originala, cel putinpentru mine: in respectiva seara Alexandra Usurelu a vorbit si despre o alta pasiune a ei, pe langa muzica, pasiune pe care a ajuns sa o foloseasca pentru admiratorii si fanii ei si anume, placerea si inclinatia ei de a face arte plastice ca si hobby. Astfel a lansat pe Facebook pagina MAMOUR ; detalii mai multe si informatii despre aceasta pasiune, oferind pe respectiva pagina, informatii pe care le postez si eu cu copy- paste: “Lucruri nascocite din cutia cu ganduri frumoase” ”Mamour vine din dorinta de a coase, a lipi si a picta un zambet printr-un petic, o bucata de ata, un nasture, o margica, o funda, un material colorat… :)
    Creatiile Mamour nu au pret.
    Ele vor fi oferite cadou la concertele mele.” Alexandra Usurelu”

    De-a dreptul deosebit si frumos a fost faptul ca in acea seara a facut primul pas printr-un gest ce are sa devina traditie in conertele sale. Ea a oferit cadou unei persoane din sala o bratara facuta de ea. Gestul a fost si mai placut datorita faptului ca persoana selectata sa primeasca bratara MAMOUR a fost chiar Alina, explicatia Alexandrei pentru alegerea ei fiind aceea ca stie cat de greu i-a fost Alinei sa ajunga in Bucuresti in pentru concertul ei, datorita ,in primul rand , dificultatilor de trafic din respectiva perioada.

    Spun ca s-a format un fel de traditie a acestui gest de facut cadouri din “opera personala” a artistei deoarece la urmatorul ei concert la care am ajuns, pentru ca m-a facut sa imi doresc sa o mai vad si in altele, a fost ca la un moment dat a facut acelasi lucru cu o alta fana a ei din sala. Acesteia i-a oferit un tablou pictat de ea, cu mentiunea care era scrisa si pe pictura: “IUBESTE FLOAREA DIN TINE”.

    Un alt gest facut de Alexandra care mi-a dovedit aprecierea ei fata de fani si prieteni, a fost acela ca a tinut minte ca intr-una dintre discutiile noastre de pe Facebook, i-am spus ca vreau sa fac o poza cu ea la primul concert in care o sa aiba putin timp pentru asa ceva, iar cand ne-am intalnit si cunoscut live pe 23 Februarie, ea a venit la noi la masa si la un moment dat m-a luat sa facem poza. Mie chiar atunci imi picasera bateriile la aparatul foto, dar mi-a zis ca nu e o problema, si a rugat pe cineva din sala cu aparat sa ne faca poza, promitandu-mi ca mi-o va trimite cum o va primi si ea. Intr-adevar, zilele ce au urmat am primit poza de la ea, poza in care i-am zis si ei ca nu imi palce cum am iesit. :)

    Photobucket

    In incheiere, ca sa intelegeti ce a inspirat titlul acestui articol, o sa va prezint o reusita melodie a trupei mele preferat VUNK, melodie pe care a cantat-o AlecsU in mai multe randuri. Iata si inregistrarea pe care am facut-o la concertul din din The Bankers in seara de 22 Martie 2012


    Credeam ca aceasta melodie o sa imi palca doar in varianta originala, cantata de Cornel alaturi de Trupa Vunk. Se pare ca am crezut gresit, pentru ca si varianta cantata de Alexandra mi-a placut foarte mult. Acesta este poate inca un motiv pentru care chiar o vad o potentiala MINUNE a muzicii romanesti! :)


  • Gheata si frig peste tot

    Ultima perioada a venit dupa ea cu temperaturi foarte scazute meteorologic vorbind, din cate a putut sa simta toata lumea. Frigul foarte mare, temperaturile extrem de scazute si vantul destul de aprig, sunt doar cateva din efectele meteo care au contribuit la aparitia ghetii.

    Ma intreb daca aceste temperaturi scazute au avut rol ai in racirea laturii umane a oamenilor si chiar la transformarea sufletelor acestora in ….. SUFLETE DE GHEATA? Daca acesta este motivul acestor schimbari, am inca un motiv sa spun ca urasc iarna, si ca abia astept sa se vina primavara sau chiar vara si mai ales sa se incalzeasca. Totusi, oare in acelasi timp cu caldura meteorologica oamenii se vor “incalzi”, vor deveni mai buni si mai umani, sau gheata din suflet nu reuseste sa fie topita doar de un Soare arzator? Cred ca de fapt, gheata din suflete dispare atunci cand este “lovita” de caldura sufleteasca oferita de altcineva, iar acest lucru necesita un timp mai lung, dar in primul rand dorinta si deschiderea “Sufletului Inghetat”. Astfel, cred ca incalziea unui Suflet necesita mult mai mult timp pentru a reveni la starea cu adevarat normala de bunatate, decat are nevoie un bob de grau ca sa incolteasca si sa ofere spicul de grau necesar producerii unei paini.


  • Crima horror langa Harsova

    In urma cu cateva ore cand am ajuns acasa de la concertul Vunk din Constanta (din Club Fratelli mai exact), am aflat de la un prieteni ca un alt prieten din Bucuresti este venit in Harsova. Avand in vedere ca nu m-am mai intalnit de multa vreme cu Andu, caci despre el este vorba, l-am sunat si ne-am intalnit la “o vorba” in oras. Cand ne-am intalnit am aflat ca este destul de “stresat” ca nu are laptopul la el pentru a transforma niste poze din format RAW in format JPG pentru a le trimite la Mediafax. Mai exact era vorba despre o crima ce avusese loc in Ghindaresti, o localitate aflata la aproximativ 15 km de Harsova, unde s-a nimerit el sa fie la putin timp dupa ce fusese descoperit cadavrul unui calugar al carui corp fusese gasit decapitat in dimineata acestei zile (19.11.2011).  Cand am vazut ca are nevoie de un laptop, m-am oferit imediat sa i-l aduc pe al meu pentru a-si rezolva problema. Am fugit repede acasa sa il aduc, si ne-am asezat la un bar care ofera si internet WI-FI. In urma discutiilor lui cu colaboratorii sai de la Mediafax am aflat tot ceea ce se intamplase in Ghindaresti, iar ceea ce am auzit/citit m-au oripilat de-a dreptul. :(

    Crima ce avusese loc a fost prin decapitare, din primele cercetari constantandu-se ca persoana ucisa era un barbat in jurul varstei de 40-50 de ani. Cercetarile ulterioare scotand la iveala faptul ca decedatul era Artiom Alexe, un calugar din Slava Rusa din judetul Tulcea. Mobilul crimei nu a fost identificat pana in momentul de fata, dar linistea din Ghindaresti a fost grav afectata si de faptul ca respectivul cadavru a fost descoperit pe strada unde locuieste primarul satului.

    Acest lucru doar ce l-am aflat, dar fiind in zona din care sunt eu de origine si in momentul de fata, m-a cutremurat destul de tare si m-a si determinat sa impartasesc cu voi aceasta stire. Este adevarat ca maine o sa aflati si din ziare sau de la televiziuni, dar bulversarea mea ce mi-a creat-o acest lucru a fost poate atat de mare incat sa scriu un articol pe blog, poate si datorita faptului ca s-a intamplat atat de aproape de mine. :(

     


  • Psihic uman sau adevarata putere (plus documentar)

    Zilele trecute am primti recomandare de la o persoana de foarte mare incredere pentru mine (mama) un film/documentar intr-atat de interesant incat am zis ca merita sa il impartasesc si cu voi. Este vorba despre curentul introdus de o noua influenta religioasa numita NEW AGE, dar din care este bine sa culegem doar partile pozitive, sfatul meu fiind acela de a nu da crezare chiar la tot ce apare acolo. Problema cu acest curent este ca mi-a lasat impresia ca incearca sa obtina un monopol in intreaga lume, dar doar de ordin psihologic asupra oamenilor care bineinteles sa se ajunga si la cel material. De chestia asta m-a convins comportamentul relativ recent al unor asa numiti prieteni, care in opinia lor erau “foarte buni” in lume si cu lumea in urma curs in care au cheltuit foarte multi bani, si anume LANDMARK FORUM. Acest curs, din cate am putut observa eu din afara, te invata sa coordonezi totul, dar absolut TOTUL, prin puteresa mintii. In mare parte este adevarat, dar totusi am o mica indoala ca daca imi pun in minte sa ma astepte acum in fata blocului Angelina Jolie intr-un Ferrari ultimul model, si sa ma si doreasca atat de mult respectiva vedeta incat sa mi-l faca mie cadou, o sa se intample acest lucru. :) Spun ca este partial adevarat, dar problema identificata de mine este ca oamenii au cazut mult prea repede in extrema in care cred ca ei pot avea asa ceva DOAR CU MINTEA, acest lucru intampaltndu-se in urma manipularii foarte eficienta a respectivilor traineri sau coacheri.

    Este adevarat ca imaginea noastra in lume este oferita de ceea ce gandim noi despre noi, si acest lucru este pur si simplu doar o treaba psihologica, deoarece atunci cand te vezi ca fiind cel mai bun intr-un domeniu, ajungti sa IMPUI indirect aceasta imagine, iar oamenii te vor considera in acest fel. La fel se intampla si cu modul in care am fost educati marea majoritate, cum ca mereu este cineva mai bun decat noi, si ca “doar nu esti tu cel mai destept, care le stii pe toate!”. Cu toate astea, in niciun caz nu am primit educatia cum ca  TU ESTI CEL MAI BUN IN TREABA X sau Y! Deci acest curent incearca sa scoata din mintea oamenilor aceasta educatie daunatoare chiar, si sa ne faca sa gandim pozitiv despre noi si tot ceea ce este in jurul nostru. Este foarte adevarat ca aceasta este atitudinea corecta, dar nu mi se pare prea corect ca acest lucru sa fie indus oamenilor contra unor sume colosale, iar ei sa si fie convinsi de faptul ca au facut o afacere foarte buna si ca ar merita sa ofere chiar si dublu sau triplu daca ca sa primeasca respectiva “DESCHIDERE A MINTII” sau “DESCHIDERE A OCHILOR”. Daca intr-adevar erau niste oameni care ar fi vrut cu adevarat sa faca bine celor din jurul lor fara sa aiba si un castig material colosal, ar fi mers pe ideea de a se preda acest curs gratuit, iar cine este multumit de rezultatele a ceea ce a invatat in el, sa faca o donatie sau mai multe, dupa cat crede el cat merita. Avand in vedere corectitudinea care se lauda curasantii ca o primesc acolo si in primul rand educatia NON-MINCIUNA care “este de baza in curs”, sunt convins ca ar fi fost un castig mult mai mare pe mai multe laturi decat cel financiar. Un exemplu al meu care sustine ceea ce spun, este acela ca: ATUNCI CAND SUFERI DIN CAUZA UNUI LUCRU SAU UNEI PERSOANE, RESPECTIVII CURSANTI TE SFATUIESC SI INDEAMNA SA SCOTI LUCRUL/PERSOANA RESPECTIVA DIN MINTE, SI CU SIGURANTA EL SAU EA ISI VOR FACE IAR APARITIA IN VIATA TA FOARTE REPEDE, DEOARECE NEPASAREA II ATRAGE SA REVINA LA NIVEL SUBCONSTIENT. EXPLICATIA MEA CU PRIVIRE LA ACEST LUCRU ESTE UNA DESTUL DE SIMPLA. DACA UITAM CEEA CE NE-A PROVOCAT SUFERINTA SI O ELIMINAM COMPLET DIN MINTE, DACA ISI VA FACE APARITIA PRIN ABSURD IAR IN VIATA NOASTRA, SUNTEM TENTATI SA GANDIM CA RESPECTIVII CURSANTI AU AVUT FOARTE MARE DREPTATE PRIN CEEA CE AU SUSTINUT SI CA INTR-ADEVAR ASA TREBUIE FACUT CA SA OBTINEM CE AM PIERDUT. PROBLEMA ESTE CA LA FEL DE BINE SE POATE INTAMPLA SA NU REVINA PIERDEREA AVUTA, DAR E FOARTE LOGIC CA DACA AM REUSIT SA O SCOATEM DIN MINTE, SA NU MAI OBSERVAM ACEST LUCRU.

    Revenind la subiectul filmului inspirat din cartea cu acelasi nume, si anume POTI SA-TI VINDECI VIATA, pot sa spun ca am reusit sa trag niste concluzii foarte utile din el, si am zis ca merita sa le impartasesc si cititorilor acestui blog.

    Poţi să-ţi vindeci viaţa from Kamala Queen on Vimeo.

    Din cate ati observat in film, acolo se spune ca totate lucrurile rele care ne apar in “calatoria” noastra numita viata, sunt de fapt niste minuni are datoreaza aparitia unor lucruri extraordinare in sens pozitiv. Luand acest aspect tot la nivel psihologic, din cate stim in viata, intr-adevar avem parte de lucruri rele, dar si de lucruri bune, pentru ca asa este viata cu bune si cu rele. Este adevarat ca lucrurile rele ne fac sa reflectam mai mult la ceea ce le-a produs, si incercam sa gasim solutii sa iesim din ele cat mai repede si cat mai bine. In respectivele noaster cautari de motive si solutii, bineinteles ca mai suntem nevoiti sa interactioam cu alti oameni sau cu alte situatii, sa studiem anumite lucruri, sa facem cate ceva care in mod normal nu am fi facut etc. Avand in vedere toate lucruile acestea, ele bineinteles contribuie la dezvoltarea noastra psihologica, iar cand reusim sa trecem peste respectiva problema, ne vom alege cu niste lucrui noi invatate, niste persoane drept prieteni sau apropiati, oameni cu care nu am fi ajuns in relatie daca nu ar fi fost respectiva problema, si tot asa mai departe. Cert este ca ramanem cu ceva in plus. Astfel, problema sau lucrurul rau de la care s-a placat, se rezolva cumva, iar noi ramanem cu know-how-ul si networking-ul ce se datoreaza exact aceleui lucru care l-am considerat ca fiind un mare rau in viata noastra.

    In orice caz, eu recunosc ca dupa ce am urmarit acest documentar, voi intra intr-o perioada de testare a ceea ce am vazut acolo, iar daca va avea un efect pozitiv, voi reveni cu detalii. Chiar am si o rugaminte la voi, daca ajungeti sa incercati sa faceti testul sfatului din filmul de mai devreme, va rog mult sa imi comunicati prin comentarii la acest articol, iar daca vor fi rezultate pozitive, eu propun sa le facem cunoscute, dar in asa fel incat sa nu coste lumea niciun ban, chiar (mai putin pretului conexiunii la internet :)), iar daca nu merge, sa anuntam cumva si acest lucru ca sa nu mai existe oameni care sa piarda bani aiurea platind pe ceva ce este doar o POVESTE DESPRE UNIVERS! :)

    Cat despre povestea cu UNIVERSUL, Univers in acest curent cred ca a fost numele dat Lui Dumnezeu pe care l-am invatat noi, dar in ceea ce-L priveste pe Dumnezeu, este un subiect pe care nu ma simt in stare sa il tratez acum deoarece este mult prea complex pentru cunostintele mele din prezent. Totusi Dumnezeu e Dumnezeu, religia ortodocsa este religia ortodocsa, iar puterea mintii este o treaba pur psihologica care merita sa fie testata. In orice caz, in ceea ce priveste creierul uman, indiferent de cat de departe a ajuns tehnologia in ziua de astazi, exista un mare semn de intrebare si o nelamurire recunoscuta chiar si de mari medici in ceea ce-l priveste pe El – CREIERUL UMAN

    DECI, Eu unul m-am hotarat sa incep testarea acestui lucru chiar de acum! Mai exact, cel putin pentru o perioada o sa sterg trecutul meu cu totul pentru ca pana la urma important in aceasta viata este prezentul si viitorul. Asa ca am hotarat ca tot ce a fost in viata mea pana in momentul de fata voi trece in capitolul TRECUT al vietii mele, si imi voi incepe viata …… de la ZERO cumva. Cel putin la nivel social, tot ce a fost pana acum, este trecut la rubrica TRECUT si ca voi deschide usa la tot ce este nou. Este adevarat ca voi mai ramane putin legat de trecut prin acest blog, dar va fi cel putin o legatura virtuala cu  CE A FOST. Sper ca voi primi un mic ajutor si de la cateva persoane macar, asta doar ca sa pot, sau mai bine zis: SA PUTEM ajuta lumea din jurul nostru cu macar un SFAT ……… TESTAT. ;)


  • Disponibilizarea, lichidarea … si ARTISTA

    Odata cu disponibilizarea mea de la MECTS, mi s-a mai confirmat inca un proverb vechi ce spune ca “tot raul e spre bine”, dar si ca …… “un sut in fund este un pas inainte”. ;) Mai exact, pentru cine nu a aflat inca, am fost disponibilizat de la Ministeul Educatie, Cercetarii, Tineretului si Sportului, motiv pentur care multa lume si-a exprimat parerea de rau, dar prietenul meu cel mai bun mi-a marturisit sincer ca ii pare rau pentru situatia “jenanta” in care m-a adus acest lucru, dar in acelasi timp ca se bucura foarte mult pentru mine pentru ca asa in sfarsit a aparut motivarea, cam silita, ce e drept, de a demara proiectele ce le am in minte de foarte multa vreme, dar “locul calduţ” de la Minister ma oprea sa le demarez, dar si contrinuia foarte mult la plafonarea mea. In fine, una peste alta este ca acum, putin fortat de imprejurari, sunt nevoit sa imi demarez proiectul pe care toata lumea care a auzit de el m-a impins sa ii dau drumu cat mai repede. Oricum, o sa puteti citi curand de acest proiect, iar in scurt timp deja o sa vi-l prezint cat mai in detaliu, dar ca fiind deja in stadiul de PROIECT DEMARAT. ;)

    Ca sa revin la povestea disponibilizarii, nu pot spune decat ca intr-o zi am fost chemat la seful meu (care mi-a fost coleg ce s-a transformat in prieten) si mi-a inmanat cu parere de rau o hartie ce reprezenta ordinul prin care am fost disponibilizat, dar “NU DIN VINA ANGAJATULUI”. :D Ca orice parasire a locului de munca, mai ales in sistemul de stat, plecarea pentru o fi completa se face si o hratie de lichidare, hartie prin care trebuie sa umblii pe la “1000” de birouri si sefi cu care nu ai avut de-a face, dar care sa iti semneze ca esti in regla cu departamentul ce-l reprezinta si ca nu ai ramas cu datorii la ei. :) Am reusit destul de greu sa obtin respectivele semnaturi, dar ultima mi-a ramas de obtinut de la o persoana (doamna sau domnisoara) care nu prea putea fi de gasit. Am aflat abia ulterior ca datorita pozitiei ocupate, era mai tot timpul plecata din institutie in interes de serviciu, lucru care dupa cum am zis, a facut sa ramana ultima persoana ce mi-a oferit …. “autograful” pe fisa de lichidare. :)

    Avand in vedere un mic “defect” al meu ce s-a format in timp, atunci cand trebuie sa cunosc o persoana de care nu stiu foarte multe lucruri, folosesc “recomandarile” obtinute cu ajutorul Google, informatii ce sunt de multe ori foarte utile. Asa am ajuns si in cazul domnisoarei A. sa gasesc la o prima cautare a numelui ei pe Google un text care recunosc ca m-a fascinat complet. In general sunt prea putine textele care ma atrag, dar textul ei a fost un fel de “dragoste la prima vedere”. :) Mai exact este vorba despre o compunere pe care am inteles ca a facut-o chiar la solicitarea unui profesor. Dupa ce am citit-o, am ajuns sa inteleg de ce i-a cerut sa o scrie chiar ea. As putea spune ca motivul domnului profesor a fost acelasi cu acela pe care l-am avut si eu atunci cand i-am sugera sa isi faca un blog in care sa scrie atunci cand are timp, deoarece este pacat sa se piarda textele ce pot fi compuse de ea. Nu am spus si “atunci CAND ARE CEVA DE SPUS” deoarece mi-a lasat impresia ca ar avea de spus foarte multe lucuri cu privire la tot ceea ce o inconjoara, deci ar putea realiza niste texte ce ar avea sansa de a ajunge de o mica mare valoare, avand in vedere genul ei de a scrie :)

    Inainte de a va prezenta compunerea domnisoarei A., trebuie sa mentionez ca atunci cand am ajuns la biroul ei si am vazut-o,am fost palcut surprins sa vad ca era exact de domnisoara care mi-a atras atentia de fiecare data atunci cand ne intersectam la masa de pranz.  Poate ca a fost o simpla coincidenta toata aceasta poveste, dar sustinand acest lucru imi amintesc IAR de citatul lui Einstein, si anume “coincidenta este felul Lui Dumnezeu de a ramane anonim“. :)

    Deci, compunerea care m-a fascinat si am zis ca o sa v-o prezint si voua, poate fi citita mai jos si sper sa va placa si voua!

    Povestea mea…aici
    ”Povestea mea…aici”  este un elogiu adus
    anilor petrecuți în Colegiul Tehnic Mătăsari alături de oamenii
    care m-au învățat să fii om.
    Îmi vin în minte numele profesorilor mei, numele colegilor mei,
    așezarea în bănci, mirosul de motorină din sălile de clasă, serbările
    școlare, totul.  Și trecutul mi se transformă brusc în prezent… aș putea
    transforma cei 12 ani petrecuți acolo într-o poveste pe care bunicii  le-o
    spun nepoților înainte de culcare.
    Pun formula de basm…
    A fost odată ca niciodată o poveste frumoasă care acum, pragmatică
    fiind, mi-aș dori să nu se fi terminat! Am să vă împărtășesc cele mai
    frumoase amintiri ale mele legate de cele mai dragi locuri, de cei mai dragi
    oameni mie … povestea mea!
    Începutul vieții mele se leagă de acele meleaguri sărace, miniere, de
    un  ținut rătăcit undeva în Gorj, Mătăsari. Vi se va părea ciudat, dar îmi
    amintesc culorile și mirosurile anotimpurilor de acasă, sărbătorile de iarnă,
    colindele cântate vecinilor, focul din sobă care ardea necontenit; îmi
    amintesc liniștea provocată de lăsarea serii, chipul mamei când am făcut
    primul desen… era un excavator… Primul pas spre cunoaștere a fost prima zi de  școală. Parcă ieri s-a
    întâmplat să îmi pună mama uniforma de școlar pe mine, să mă ia de mână
    și să-mi prezinte pe cel care avea să îmi fie învățător – domnul Filip – care
    m-a privit blând  și m-a așezat în bancă. Bastonașe, mai apoi litere, cifre,
    primul cuvânt,  prima propoziție… rememorez etapele acum și nu îmi vine
    să cred că s-a terminat. Îmi amintesc prima notă mică  – luată în clasa a
    patra la matematică (nota 4)…îmi amintesc chiar și subiectele din lucrarea
    de control (ce este o dreaptă? ce este un segment de dreaptă?…), prima zi
    de gimnaziu, doamna dirigintă (doamna Grivei), orele de dirigenție,  zidurile
    școlii, curtea școlii, prima Sărbătoare a Fiilor Jilțului…îmi aduc aminte tot și
    toate și îmi sunt atât de prezente în minte încât aș putea retrăi anii aceia.
    Mai apoi, am ajuns să susțin examenul de trecere în clasa a IX-a,
    capacitatea…of cât de greu a fost…a fost probă la matematică…dar am
    trecut  și am aflat rezultatul de la domnul director, profesor de limba  și
    literatura română, Dumitru Dădălău, omul pe după mulți ani am început să-l
    apreciez ca fiind mentorul, startul meu în viață. A ieșit pe scările Colegiului
    și a citit rezultatele… vroiam să fiu singură când le aflu, dar pe furiș, a venit
    cu mine unchiul meu, stătea undeva în spate, ascuns, iar eu, timidă  și cu
    lacrimile șiroindu-mi pe obraji, într-o parte a scărilor pe unde și acum intră
    profesorii. Nu am cum să uit, mă  ținea de mână doamna profesoară
    Carmen Pădureț … cât de rușine mi-a fost când domnul director a început
    să îmi rostească numele…credeam că am picat…dar nu, luasem,  și
    luasem note bune. Dar mi-a venit în minte mama…o da, mama, cea care
    și-a pierdut luni în șir să îmi explice lucruri elementare la matematică, care
    a învățat cot la cot cu mine română, biologie, fizică, dându-mi impresia că
    ea nu știe, doar pentru a mă face să îi explic, cea mai bună prietenă a mea, omul în fața căruia mă plec  și rămân așa o viață; ea ar fi vrut rezultate
    maxime, dar nu am dezamăgit-o, să știți, a fost mândră.
    Am decis să rămân să îmi continuu studiile acolo, în Mătăsari. Tot
    atunci am plecat  și în prima tabără de reviste  școlare… mare bucurie în
    sufletul meu, tabără ce mi-a fost începutul unei alte etape ale vieții… dar
    asta este o altă poveste pe care, poate, vă voi spune-o altă dată.
    Prima zi de liceu a însemnat prima prietenă! Era o zi însorită de
    toamnă. Emoțiile m-au năpădit, ca  și acum când vă scriu. Era o mare de
    oameni în curtea școlii: părinți, copii, profesori, o scenă pe care trebuiau să
    apară cei care mai târziu urmau să ne fie dascăli. Eram singură. Am aflat
    clasele…eram în clasa a IX-a A, clasă de filologie, prima opțiune pe
    cererea de repartiție  școlară…A apărut doamna dirigintă…o femeie
    roșcată, cu un aer intelectual, zâmbitoare  și caldă, A. U. Se
    strânseseră în jurul ei o mulțime de fete, unele simple, altele cochete…
    colegele mele, cele cu care urma să îmi împart patru ani din viață. Oameni
    pe care nu îi mai întâlnisem niciodată, începutul meu, ultima etapă sub
    ochii grijulii ai mamei mele.
    Am ajuns în sală de clasă și m-am așezat în ultima bancă. Am făcut
    cunoștință cu colegele și de atunci a început totul. Patru ani din viața mea
    …cei mai frumoși ani!
    Liceul a reprezentat o provocare pentru mine, o limită ce trebuia
    depășită, o luptă continuă cu toți cei din jurul meu…încercarea de a le
    demonstra că pot mai mult decât cred ei.
    Îmi amintesc toate încercările la care am fost supusă. Corul
    școlii…doamna profesoară Zizi Ceaușescu și serbările, dansurile populare,
    activitățile culturale, lansările de carte, toate au contribuit la formarea mea.Când am început să scriu pentru revista Colegiului, Murmurul Jilțului,
    am pus prima cărămidă carierei mele profesionale, chiar dacă atunci părea
    un joc. Scriam tot felul de articole, impresii despre evenimentele ce se
    petreceau în școala în care eu îmi construiam, încet – încet, o personalitate,
    un mod de viață. Acolo am descoperit ce îmi doresc cu adevărat să fac, ce
    pot să fac și ce nu! A fost prima dată când am realizat că trebuie să știu să
    fac ceva, ceva anume, ceva în care să excelez. A fost o căutare continuă,
    o căutare a mea în descoperirea a ceea ce sunt eu. Adolescența a fost
    perioada care m-a făcut să realizez că de fapt eu sunt o ființă unică și că
    trebuie să mă definesc, considerând că noi oamenii, suntem sisteme finite
    de sentimente, de trăiri, de acțiuni, căci totul se rezumă la câțiva ani … 50,
    60 sau poate mai mult.
    Am început să scriu cât am putut de mult, despre tot ce întâlneam …
    și toate articolele ajungeau într-un singur loc: pe biroul domnului director
    Dumitru Dădălău spre a fi corectate. Nu o să pot uita momentul în care m-a
    chemat la dânsul  și mi-a înapoiat ciorna…era roșie. Nici o lucrare de
    control nu fusese niciodată cu atâtea însemne pe ea. Sus în dreapta paginii
    scria ”Autorul  e bun de spânzurat, iar articolul de aruncat la toaletă și de
    tras apa …” M-am simțit atât de jignită, și eram totodată și revoltată de cele
    ce văzusem. Am început să îl rescriu…a ajuns în același loc având aceeași
    soarta. Și uite așa de vreo trei patru ori. Soarta asta o aveau toate articolele
    scrise de mine. Nu am înțeles foarte mult timp de ce, și ajunsesem să cred
    că domnul pentru profesor eu reprezentam o problemă. De fiecare dată
    când mă întâlnea mă mustra iar asta m-a făcut, inconștient, să îmi doresc
    să fiu mai bună. Îmi doream un singur moment, doar atât, o întâlnire cu
    domnul profesor în care să nu mă certe, să nu aibă nimic să îmi reproșeze. Mi-aș fi dorit să mă laude, sau să spună ceva care să mă încurajeze, să
    văd că am făcut ceva bun, ceva care nu necesita corecturi, sau apostrofări.
    Nu s-a întâmplat niciodată  și în anii de liceu acest lucru m-a frământat
    îndelung.
    Îmi amintesc întâlnirile cu dânsul pe holurile Colegiului… trebuia să ai
    uniformă, număr matricol pe mână, unghiile tăiate scurt, de ojă sau de
    farduri nici nu încăpea discuție..într-un cuvânt trebuia să fii elev. Dar cum
    să fiu elev așa, când în celelalte școli colegii noștri mergeau îmbrăcați cum
    vroiau? Mi se părea strigător la cer ce mi se cerea și îmi spuneam că a fost
    o prostie din partea mea să îmi doresc să rămân la Colegiul din Mătăsari.
    Acum realizez că toate acele măsuri erau în sprijinul nostru, și dacă ar fi să
    mai fiu la școală, nu aș ezita să port uniforma. Acum aș purta-o cu mândrie,
    aș pune  și numărul matricol  și as merge pe stradă în drum spre casă cu
    acel sacou.  Și  știți de ce? Pentru că atunci mi se părea revoltător să mă
    vadă lumea îmbrăcată așa, mi se părea că e rușinos, însă abia acum
    înțeleg importanța decenței în  școli, importanța uniformei, a respectului
    față de profesor. Privesc astăzi în jurul meu și văd adolescenți care nu știu
    ce este aceea adolescență, care trăiesc în batjocură, care au libertate
    deplină, care consideră că au doar drepturi și atât. Mi se pare revoltător ca
    un elev să ridice mâna la un profesor, să îl înjosească, să îi vorbească urât.
    Și acum realizez că diferențele dintre noi, cei care am avut parte de un
    astfel de regim în  școală,  și voi, care aveți voie să faceți orice, este
    colosală.
    Nu îmi veți da dreptate dragi elevi, însă veți realiza în momentul în
    care veți ajunge să fiți luați ca ființe independente, și să trebuiască să vă
    integrați într-un grup, care din păcate va avea concepția  și educația noastră, a celor care au trăit într-un astfel de regim, tot în democrație ca și
    voi, dar o democrație pe care noi o înțelegeam ca având drepturi  și
    obligații, nu doar drepturi. Veți înțelege când veți fi catalogați drept nimic, și
    nu pentru că nu sunteți inteligenți, ci pentru că nu  știți să respectați
    regulile, pentru că nu aveți disciplina dată de un mod de viață ordonat  și
    decent.
    Nu am o vârstă înaintată, însă am un sistem de valori  și o educație
    care m-au ajutat să ajung aici.
    Recunoștința și respectul meu se îndreaptă către toți aceia care miau fost dascăli. Ceea ce simt gândindu-mă la anii petrecuți în Colegiu, la
    mentorii mei nu pot descrie prin cuvinte, pot însă să mulțumesc pentru
    faptul că au existat în viața mea și m-au ajutat să ajung aici.
    Nu am avut ocazia să mulțumesc niciodată celui care mi-a călăuzit
    pași pe drumul vieții profesionale, domnului Dumitru Dădălău. O spun, fără
    nici un interes ascuns, că dacă nu ar fi fost domnia sa, ambiția mea de a
    ajunge aici nu ar fi fost atât de mare. Am vrut, și o spun pentru prima oară,
    să îi dovedesc că pot, că pot să fiu mai bună decât credeam că dânsul
    consideră că sunt.
    Îi mulțumesc  și  o asigur de tot respectul  și tot devotamentul meu,
    doamnei profesoare de limba și literatura română, Luminița Dădălău pentru
    că m-a învățat să simt limba română. Oricând m-aș întoarce pe veranda
    casei stimatei doamne profesoare și aș asculta caracterizările personajelor
    din literatura română.
    Le mulțumesc tuturor dascălilor mei pentru ceea ce m-au învățat, iar
    doamnei diriginte, Alina Udriștioiu, îi mulțumesc că m-a învățat să fiu
    autodidact.Nu am să închei fără a mulțumi, chiar dacă acum poate este prea
    târziu, domnului profesor Ion Dădălău, care mi-a arătat ce înseamnă
    respectul și intelectualitatea.
    Cu drag aș da timpul înapoi, cu mintea de acum, să mai fiu elevă
    măcar pentru o zi.
    Alexandra Boulean,

    Povestea mea…aici”Povestea mea…aici”  este un elogiu adus anilor petrecuți în Colegiul Tehnic Mătăsari alături de oamenii care m-au învățat să fii om.Îmi vin în minte numele profesorilor mei, numele colegilor mei, așezarea în bănci, mirosul de motorină din sălile de clasă, serbările școlare, totul.  Și trecutul mi se transformă brusc în prezent… aș putea transforma cei 12 ani petrecuți acolo într-o poveste pe care bunicii  le-o spun nepoților înainte de culcare. Pun formula de basm…A fost odată ca niciodată o poveste frumoasă care acum, pragmatică fiind, mi-aș dori să nu se fi terminat! Am să vă împărtășesc cele mai frumoase amintiri ale mele legate de cele mai dragi locuri, de cei mai dragi oameni mie … povestea mea! Începutul vieții mele se leagă de acele meleaguri sărace, miniere, de un  ținut rătăcit undeva în Gorj, Mătăsari. Vi se va părea ciudat, dar îmi amintesc culorile și mirosurile anotimpurilor de acasă, sărbătorile de iarnă, colindele cântate vecinilor, focul din sobă care ardea necontenit; îmi amintesc liniștea provocată de lăsarea serii, chipul mamei când am făcut primul desen… era un excavator… Primul pas spre cunoaștere a fost prima zi de  școală. Parcă ieri s-a întâmplat să îmi pună mama uniforma de școlar pe mine, să mă ia de mână și să-mi prezinte pe cel care avea să îmi fie învățător – domnul Filip – care m-a privit blând  și m-a așezat în bancă. Bastonașe, mai apoi litere, cifre, primul cuvânt,  prima propoziție… rememorez etapele acum și nu îmi vine să cred că s-a terminat. Îmi amintesc prima notă mică  – luată în clasa a patra la matematică (nota 4)…îmi amintesc chiar și subiectele din lucrarea de control (ce este o dreaptă? ce este un segment de dreaptă?…), prima zi de gimnaziu, doamna dirigintă (doamna Grivei), orele de dirigenție,  zidurile școlii, curtea școlii, prima Sărbătoare a Fiilor Jilțului…îmi aduc aminte tot și toate și îmi sunt atât de prezente în minte încât aș putea retrăi anii aceia. Mai apoi, am ajuns să susțin examenul de trecere în clasa a IX-a, capacitatea…of cât de greu a fost…a fost probă la matematică…dar am trecut  și am aflat rezultatul de la domnul director, profesor de limba  și literatura română, Dumitru Dădălău, omul pe după mulți ani am început să-l apreciez ca fiind mentorul, startul meu în viață. A ieșit pe scările Colegiului și a citit rezultatele… vroiam să fiu singură când le aflu, dar pe furiș, a venit cu mine unchiul meu, stătea undeva în spate, ascuns, iar eu, timidă  și culacrimile șiroindu-mi pe obraji, într-o parte a scărilor pe unde și acum intră profesorii. Nu am cum să uit, mă  ținea de mână doamna profesoară Carmen Pădureț … cât de rușine mi-a fost când domnul director a început să îmi rostească numele…credeam că am picat…dar nu, luasem,  și luasem note bune. Dar mi-a venit în minte mama…o da, mama, cea care și-a pierdut luni în șir să îmi explice lucruri elementare la matematică, care a învățat cot la cot cu mine română, biologie, fizică, dându-mi impresia că ea nu știe, doar pentru a mă face să îi explic, cea mai bună prietenă a mea, omul în fața căruia mă plec  și rămân așa o viață; ea ar fi vrut rezultate maxime, dar nu am dezamăgit-o, să știți, a fost mândră.Am decis să rămân să îmi continuu studiile acolo, în Mătăsari. Tot atunci am plecat  și în prima tabără de reviste  școlare… mare bucurie în sufletul meu, tabără ce mi-a fost începutul unei alte etape ale vieții… dar asta este o altă poveste pe care, poate, vă voi spune-o altă dată. Prima zi de liceu a însemnat prima prietenă! Era o zi însorită de toamnă. Emoțiile m-au năpădit, ca  și acum când vă scriu. Era o mare de oameni în curtea școlii: părinți, copii, profesori, o scenă pe care trebuiau să apară cei care mai târziu urmau să ne fie dascăli. Eram singură. Am aflat clasele…eram în clasa a IX-a A, clasă de filologie, prima opțiune pe cererea de repartiție  școlară…A apărut doamna dirigintă…o femeie roșcată, cu un aer intelectual, zâmbitoare  și caldă, Alina Udristioiu. Se strânseseră în jurul ei o mulțime de fete, unele simple, altele cochete… colegele mele, cele cu care urma să îmi împart patru ani din viață. Oameni pe care nu îi mai întâlnisem niciodată, începutul meu, ultima etapă sub ochii grijulii ai mamei mele. Am ajuns în sală de clasă și m-am așezat în ultima bancă. Am făcut cunoștință cu colegele și de atunci a început totul. Patru ani din viața mea …cei mai frumoși ani!Liceul a reprezentat o provocare pentru mine, o limită ce trebuia depășită, o luptă continuă cu toți cei din jurul meu…încercarea de a le demonstra că pot mai mult decât cred ei. Îmi amintesc toate încercările la care am fost supusă. Corul școlii…doamna profesoară Zizi Ceaușescu și serbările, dansurile populare, activitățile culturale, lansările de carte, toate au contribuit la formarea mea.Când am început să scriu pentru revista Colegiului, Murmurul Jilțului, am pus prima cărămidă carierei mele profesionale, chiar dacă atunci părea un joc. Scriam tot felul de articole, impresii despre evenimentele ce se petreceau în școala în care eu îmi construiam, încet – încet, o personalitate, un mod de viață. Acolo am descoperit ce îmi doresc cu adevărat să fac, ce pot să fac și ce nu! A fost prima dată când am realizat că trebuie să știu să fac ceva, ceva anume, ceva în care să excelez. A fost o căutare continuă, o căutare a mea în descoperirea a ceea ce sunt eu. Adolescența a fost perioada care m-a făcut să realizez că de fapt eu sunt o ființă unică și că trebuie să mă definesc, considerând că noi oamenii, suntem sisteme finite de sentimente, de trăiri, de acțiuni, căci totul se rezumă la câțiva ani … 50, 60 sau poate mai mult.  Am început să scriu cât am putut de mult, despre tot ce întâlneam … și toate articolele ajungeau într-un singur loc: pe biroul domnului director Dumitru Dădălău spre a fi corectate. Nu o să pot uita momentul în care m-a chemat la dânsul  și mi-a înapoiat ciorna…era roșie. Nici o lucrare de control nu fusese niciodată cu atâtea însemne pe ea. Sus în dreapta paginii scria ”Autorul  e bun de spânzurat, iar articolul de aruncat la toaletă și de tras apa …” M-am simțit atât de jignită, și eram totodată și revoltată de cele ce văzusem. Am început să îl rescriu…a ajuns în același loc având aceeași soarta. Și uite așa de vreo trei patru ori. Soarta asta o aveau toate articolele scrise de mine. Nu am înțeles foarte mult timp de ce, și ajunsesem să cred că domnul pentru profesor eu reprezentam o problemă. De fiecare dată când mă întâlnea mă mustra iar asta m-a făcut, inconștient, să îmi doresc să fiu mai bună. Îmi doream un singur moment, doar atât, o întâlnire cu domnul profesor în care să nu mă certe, să nu aibă nimic să îmi reproșeze. Mi-aș fi dorit să mă laude, sau să spună ceva care să mă încurajeze, să văd că am făcut ceva bun, ceva care nu necesita corecturi, sau apostrofări. Nu s-a întâmplat niciodată  și în anii de liceu acest lucru m-a frământat îndelung. Îmi amintesc întâlnirile cu dânsul pe holurile Colegiului… trebuia să ai uniformă, număr matricol pe mână, unghiile tăiate scurt, de ojă sau de farduri nici nu încăpea discuție..într-un cuvânt trebuia să fii elev. Dar cum să fiu elev așa, când în celelalte școli colegii noștri mergeau îmbrăcați cum vroiau? Mi se părea strigător la cer ce mi se cerea și îmi spuneam că a fost o prostie din partea mea să îmi doresc să rămân la Colegiul din Mătăsari. Acum realizez că toate acele măsuri erau în sprijinul nostru, și dacă ar fi să mai fiu la școală, nu aș ezita să port uniforma. Acum aș purta-o cu mândrie, aș pune  și numărul matricol  și as merge pe stradă în drum spre casă cu acel sacou.  Și  știți de ce? Pentru că atunci mi se părea revoltător să mă vadă lumea îmbrăcată așa, mi se părea că e rușinos, însă abia acum înțeleg importanța decenței în  școli, importanța uniformei, a respectului față de profesor. Privesc astăzi în jurul meu și văd adolescenți care nu știu ce este aceea adolescență, care trăiesc în batjocură, care au libertate deplină, care consideră că au doar drepturi și atât. Mi se pare revoltător ca un elev să ridice mâna la un profesor, să îl înjosească, să îi vorbească urât. Și acum realizez că diferențele dintre noi, cei care am avut parte de un astfel de regim în  școală,  și voi, care aveți voie să faceți orice, este colosală.Nu îmi veți da dreptate dragi elevi, însă veți realiza în momentul în care veți ajunge să fiți luați ca ființe independente, și să trebuiască să vă integrați într-un grup, care din păcate va avea concepția  și educația noastră, a celor care au trăit într-un astfel de regim, tot în democrație ca și voi, dar o democrație pe care noi o înțelegeam ca având drepturi  și obligații, nu doar drepturi. Veți înțelege când veți fi catalogați drept nimic, și nu pentru că nu sunteți inteligenți, ci pentru că nu  știți să respectați regulile, pentru că nu aveți disciplina dată de un mod de viață ordonat  și decent.Nu am o vârstă înaintată, însă am un sistem de valori  și o educație care m-au ajutat să ajung aici. Recunoștința și respectul meu se îndreaptă către toți aceia care miau fost dascăli. Ceea ce simt gândindu-mă la anii petrecuți în Colegiu, la mentorii mei nu pot descrie prin cuvinte, pot însă să mulțumesc pentru faptul că au existat în viața mea și m-au ajutat să ajung aici. Nu am avut ocazia să mulțumesc niciodată celui care mi-a călăuzit pași pe drumul vieții profesionale, domnului Dumitru Dădălău. O spun, fără nici un interes ascuns, că dacă nu ar fi fost domnia sa, ambiția mea de a ajunge aici nu ar fi fost atât de mare. Am vrut, și o spun pentru prima oară, să îi dovedesc că pot, că pot să fiu mai bună decât credeam că dânsul consideră că sunt. Îi mulțumesc  și  o asigur de tot respectul  și tot devotamentul meu, doamnei profesoare de limba și literatura română, Luminița Dădălău pentru că m-a învățat să simt limba română. Oricând m-aș întoarce pe veranda casei stimatei doamne profesoare și aș asculta caracterizările personajelor din literatura română.Le mulțumesc tuturor dascălilor mei pentru ceea ce m-au învățat, iar doamnei diriginte, Alina Udriștioiu, îi mulțumesc că m-a învățat să fiu autodidact.Nu am să închei fără a mulțumi, chiar dacă acum poate este prea târziu, domnului profesor Ion Dădălău, care mi-a arătat ce înseamnă respectul și intelectualitatea.Cu drag aș da timpul înapoi, cu mintea de acum, să mai fiu elevă măcar pentru o zi A.B.

    Nu stiu ce m-a fascinat atat de mult la aceasta compunere, dar cert este ca m-a determinat sa o indemn sa isi faca un blog (in care cu siguranta ar avea ce sa scrie) dar o spun si aici ca am promis ca daca isi va face unul, ii voi oferi cadou chair domeniu cu numele ei.

    Nu stiu daca o sa mai scrie, daca o sa intre in blogosfera, dar eu unul nu pot termina acest articol, decat cu un simplu si sincer FELICITARI, DRAGA A. pentru modul deosebit in care scrii !!!  :)