Doar un turn ratacit printre case

Expandmenu Shrunk


  • Category Archives Fără categorie
  • MĂIASTRU – vinul perfect

    As fi inceput acest articol cu “DINTODEAUNA”, dar imi dau seama ca am simtit cu adevarat gustul real al licorii ce mai poarta numele si de “Sangele Domnului” in urma cu cativa ani, cand mi s-au mai maturizat gusturile. Este adevarat ca aproape mereu mi-a facut placere sa ma rasfat cu un vin rosu (demisec sau sec), dar placerea maxima a aparut atunci cand …… cu riscul de a ma repeta, m-am maturizat si in privinta gusturilor mai delicate si subtile ale vinului. Asadar, in ultimii ani, la diverse ocazii (mai mari sau doar in doua persoane :) ) la care am participat, era nelipsita si sticla sau sticlele de un vin rosu demisec/sec.  Educandu-mi treptat aceasta palcere, am ajuns sa degust multe soirui de vin, dar am ajuns sa am o foarte mare afinitate pentru Merlot sau Cabernet Savignon.

     

    In urma cu cateva luni, in septembrie 2015 mai exact, am fost cu putina treaba la Brasov, drumul de la intoarece reusind sa se pozitioneze foarte bine in mintea mea tocmai pentru un vin pe care l-am descoperit in tren. ;) Ideea este ca intreg drumul de intoarcere in Bucuresti de la Brasov l-am petrecut in vagonul restaurant deoarece acolo se putea fuma (semi-oficial). Ajungand la un moment dat la bar pentru a comanda inca o cafea, am vazut niste sticle esantion de vin rosu si i-am cerut una barmanului pentru a-i studia “prospectul”. Era o sticla de vin de care nu mai auzisem pana atunci, continutul acesteia fiind un Merlot de 14,5% Vol. Alc. sub sigla MĂIASTRU de la Crama Oprisor. Este adevarat ca sticla am deschis-o abia seara cand am ajuns acasa, dar a fost ….. o prima data cand “m-am indragostit” instantaneu de un gust. :) Avand in vedere ca mi-a placut la nebunie am inceput sa caut ceea ce numeam eu “marca” Măiastru pe internet, dar intr-un final am descoperit ca aceasta era doar o categorie de vinuri a Cramei Oprisor, crama aflata in Oltenia. Nu dupa multa vreme am descoperit ca acel gust care m-a cucerit se datora faptului ca aceasta crama aflata in Oltenia are avantajul terenurilor nisipoase pe care se cultiva potgoriile de vii, lucru care are o contributie majora in aroma si taria vinului rezultat.

    Ca sa fiu mai exact o sa va spun mai detaliat despre Maiastru – Merlot de la Crama Oprisor folosind cuvintele din descriere a specialistilor de la crama in randurile ce urmeaza, deoarece specialisti de acolo cred ca o pot face mult mai bine decat mine :)

    Astfel, vinul Merlot-ul de la Crama Oprisor imbuteliat sub numele de Maiastru “este un vin intens, aproape cărnos, cu arome puternice de fructe roşii de pădure, cu senzaţii dulcegi şi un postgust prelung şi prietenos, din care răzbat note de migdale şi ierburi uscate. Totul se aşează într-un echilibru perfect, cu rotunjimi expresive şi tanini fini, bine integraţi. Se bea cu poftă, dar mai ales se bea oricând, pentru că are o vioiciune care-l fereşte de senzaţia de “obositor”, frecvent întâlnită la vinurile roşii grele. (Alcool 14.50%)”. 

     

    Intampalrea a facut ca doua luni mai tarziu, in noiembrie 2015 sa ajung la targul de vinuri GOOD WINE de la Romexpo Bucuresti, loc in care am intrat in contact cu foarte multi producatori de vinuri de o foarte buna calitate facute in Romania si nu numai, dar dintre toate vinurile degustate acolo preferatul meu a ramas acest Merlot de la Crama Oprisor (aflat si el la acest targ)  care, curios as putea spune, avand in vedere calitatea sa, are un pret foarte mic privind raportul calitate/pret, si mai exact 15 RON fara TVA/fiola de 750ML.

     

    Avand in vedere ca vinul rosu se serveste la mesele bogate in carne rosie, afumata, dar si branzeturi cu citrice drept desert, recomand acest vin tuturor persoanelor care vor sa isi impresioneze jumatatea actuala sau in devenire cu acest vin deosebit, iar daca jumatatea pe care doriti sa o impresionati este de genul feminin, dragi preteni, credeti-ma pe cuvant ca si nivelul alcoolului din acest vin o sa ii ofere respectivei doamne/domnisoare o sclipire mult mai straluctitoare si atractiva in privire ;)

     

    Acestea fiind spuse, dragelor si dragilor nu va pot ura decat:

     

    BON APPETIT !!!

     

     

     


  • Fericirea si “ingredientul” sau principal

    In urma cu cateva zile am descoperit intamplator un articol al carui titlu mi-a atras pentru ca facea referire la un studiu de 75 de ani de la Harvard cu privire la fericirea barbatilor. Recunosc ca dupa lecturarea acestuia am ramas dezamagit realizand cat de in urma suntem ca si civilizatie, avand in vedere ca preferam sa studiem si sa demonstram teoretic acele “lucruri” care sund demonstrate de catre latura ….. spirituala, sa ii spun asa la partea umana nefizica. Ca o mica paranteza de inceput, o sa spun doar ca dupa atatia ani de cercetare si studii, dar si milioane multe de euro, dolari, si alte monede investite in cercetare, creierul uman inca nu a fost dezlusit cum functioneaza nici macar intr-un procent mediu.

    Revenind la articolul “Un studiu al Harvard, care a durat 75 de ani, arata de ce au nevoie barbatii pentru a fi fericiti“, acesta spune in final ca si o concluzie, ca „după 75 de ani şi 20 de milioane de dolari cheltuiţi pe acest studiu uriaş, concluzia clară care se desprinde este una singură, în patru cuvinte: Fericirea înseamnă dragoste. Punct”. Acum eu o sa vin cu o intrebare si o completare. De unde stiau de fapt respectivii cercetatori ca subiecti pe care s-a facut “studiul urias” au avut parte de dragoste sincera. Singura dragoste sincera de care poti fi convins in procent de 100% este dragostea parintilor si a copiilor, pentru ca de multe ori nici a perechii cu care ai facut copiii nu mai poti fi sigur ca este adevarata si sincera. Asadar, completarea mea la acest “studiu urias” este ca impresia ca suntem fericiti apare abia atunci cand avem CERTITUDINEA DRAGOSTEI PERSOANELOR ….. PE CARE NOI LE IUBIM. Deci, sincer sa fiu, habar nu am pe ce s-au “spart” acele 20 de milioane de dolari, dar fiecare face ce vrea cu banii lui pana la urma.

    Privind si in alte directii care contribuie la fericirea noastra, ne putem da seama ca este vorba si de latura financiara, care dorim sa fie una CERTA. Adica, de multe ori, mai ales in situatia economica actuala, multa lume, desi are un salariu foarte mare, nu este fericita, iar acest lucru se intampal datorita INCERTITUDINII acestea pentru sursa de venit. Sau daca ne uitam la alte cateva lucruri minore, de ce a ajuns sa fie o afacere prognoza meteo, sau “prognoza astrelor” numita horoscop, sau ghicitul in cafea, sau mersul la ghicitoare, sau incercatul oricui de a descoperi ce o sa fie maine?! Ei bine, toate acestea au un element in comun, si anume acela ca ofera oamenilor obisnuiti iluzia unei certitudini.

    Asadar, fericirea oamenilor consta in dragoste impartasita, situatie profesionala si implicit financiara care sa distruga incertitudinea “zilei de maine”, certitudinea sanatatii fizice, psihice, si pana la urma siguranta de anumite trairi sau lucruri. Deci, dupa mine “ingredientul” principal al fericirii este CERTITUDINEA, dar …… daca am stii de cand ne nastem, cum va fi viata noastra in intregime, avand acces chiar la “cartea vietii noastre” pe care sa o putem citi cu anticipatie, atunci ar disparea placerea de a trai, iar fericirea care am expus-o acum in acest articol, ar disparea complet. Spun acest lucru pentru ca adevaratele fericiri dureaza extrem de putin, ecoul lor fiind cel care il traim mai multa vreme si avand senzatia ca suntem fericiti, vin din acele lucruri placute si care apar intr-un mod total neasteptat. De exemplu, in ceea ce priveste ghicitul in carti sau cafea, cititul horoscopului, sau alte genuri de preziceri, sau chiar asteptari de la persoanele din jurul tau, sunt de fapt niste unelte care distrug fericirea adevarata, si acest lucru este cumva dovedit si de vorba celebra care spune “Sa nu ai asteptari de la nimeni. Mai bine ramai surprins, decat sa fii dezamagit”.

    Si ca o ultima dovada la ceea ce am spus, voi incheia cu o intrebare “DE CE FACEM SCENARII LA CE ESTE POSIBIL SA FIE MAINE IN SITUATIA X, SAU Y?”. Poate a o sa spuneti ca faceti acest lucru ca sa stiti cum veti reactiona, dar cu siguranta au existat situatii in care v-ati facut anumite scenarii, premeditandu-va atitudinea si replicile, iar cand s-a intampalt respectivul lucru, s-a intampalt exat pe dos la cum ati prevazut voi ca se va intampla, si ati ramas fara replica. Deci hai sa luam viata asa cum este, si sa incercam sa privim binele si frumosul din orice. Drept exemplu, am vazut foarte multe fotografii de-a dreptul frumoase, dar facute la niste lucruri foarte urate si scarboase, iar acest lucru s-a intamplat pentru ca fotograful a stiut sa surprinda frumosul din respectivul lucru urat. :)

     


  • Reteta fericirii

    Toata lumea cauta fericirea, dar fiecare o vede si o simte in cu totul alt fel. Din acest motiv o “reteta” exacta a fericirii si general valabila pentru toata lumea imi este teama ca nu exista. Totusi ea, fericirea are cateva lucruri comune in ceea ce priveste trairile sufletesti si mentale, dar trairi care se manifesta si contribuie si la viata fizica. Cu toate acestea, fericirea este starea fiecarui om prin care se simte bine, implinit, entuziast, iubit, optimist, impacat cu viata si cu lumea din jurul sau, increzator, realizat,  si nu in ultimul rand plin de dragoste si iubire pentru tot ce este in jur. De fapt da, acestea sunt cateva dintre elementele fericirii. Este adevarat ca oricare dintre ele sunt intelese de fiecare dintre noi intr-un fel diferit, dar aici depinde foarte mult de felul in care a crescut si fost educat fiecare. Cert este ca acele persoane care au capacitatea de a impartasi lumii in felul lor, dar mai ales intr-un mod cat mai coerent si pe intelesul cator mai multe persoane, au tot explicat ca aceasta fericire este traita in permanenta in prezent. Din acest motiv, pentru a te simti cat mai bine psihic vorbind, trebuie sa lasi in urma trecutul, sa traiesti prezentul, si sa ai planuri si tinte cat mai marete pentru viitor. Luand pe rand fiecare dintre aceste perioade, totul este simplu si chiar logic! In ceea ce priveste TRECUTUL, acesta daca ti-a oferit momente neplacute si te gandesti cat mai mult la el, de fapt ajungi sa traiesti in trecut, si sa fii mereu deprimat pentru ca vei retrai mental neplacerea care ai trait-o candva. Daca traiesti trecutul placut, atunci ajungi sa ai o stare de bine pe momentul in care ti-o amintesti, dar in clipa in care iti dai seama ca e o poveste din trecut, care a fost candva, dar acum nu mai este, atunci risti sa cazi in deprimare si suparare, stari care in prezent iti atrag atentia de la tot ce este in jurul tau, riscand astfel sa ratezi sa vezi si simti acele lucruri frumoase si placute. Deci, oricum ar fi, este indicat sa lasam trecutul la locul lui, intr-un “colt” al mintii noastre, colt in care ar fi bine sa fie inchis. Cu toate acestea, tot ceea ce s-a intampal in trecut, este responsabil pentru ceea ce esti tu in clipa de fata, adica in prezent. Asadar, este bine sa nu condamnam sau sa regretam ce am facut in trecut deoarece in respectivul moment noi am considerat ca este cel mai bine pentru noi sau cei din jur sa facem. In ceea ce priveste VIITORUL, el incepe sa fie contruit in prezent, si foarte mici sunt sansele ca noi sa ne dorim sa devenim ……. astronauti, de exemplu, si in final sa ajungem sa fim …… mineri. :) Tot ceea ce ni se intampla in viitor porneste de la prezent, de aceea este bine sa stim in ce directie vrem sa mergem pentru ca primul pas sa fie hotarat intr-o anumita directie. Este adevarat ca se intampla de multe ori ca oamenii sa nu ajunga acolo unde isi propun, dar dupa cum spune si o vorba celebra, “Tinteste spre Luna! Chiar daca nu o sa o atingi vei fi printre stele”. Deci cu cat tintesti mai sus, cu atat ai sanse sa ajungi mai departe deoarece tu te vei strofoca ca in final sa ajungi in punctul pe care ti-l doresti. In urma cu cateva zile, in urma concertului #ASASISHOW, am primit o intrebare pe Facebook de la o necunoscuta in clipa respectiva. Intrebarea suna cam asa: “Cum reusesti sa fii fericit?” si urmata de o rugamintea “Vreau si eu reteta..te rog!!!”. Avand in vedere ca acest articol am inceput sa il scriu de pe data de 2 octombrie, cu o zi intaintea concertului, i-am zis ca lucrez la un articol pe aceasta tema, si i-am oferit cateva …… pareri, pentru ca nu ma consider destul de apt pentru a oferi sfaturi ocamenilor, mai ales pe tema fericirii. Chiar vorbind de aceasta fericire, daca ar fi sa ma concentrez pe toate lucrurile neplacute care mi se intampla in viata de o lunga perioada incoace, as spune ca motivele mele pentru a ma bucura sunt egale cu zero, dar prefer sa ma concetrez pe acele putine lucruri bune care mi se intampla, si astfel viata devine mai frumos colorata. Din cate spuneam si in articolul “ASA,SI?” as putea sa ma gandesc la faptul ca e neplacut sa nu ai un loc de munca si sa vezi ca pe toate site-urile de aplicatii la joburi sa vezi ca aplicatiile tale sunt respinse. Dar am invatat, datorita melodiei de la Trupa Vunk, sa spun “ASA, SI?” Partea buna este ca m-am concentrat pe proiectele asociatiei CFC A si am reusit sa ofer scolilor din Hirsova un numar impresionant de carti, iar in plus am ajuns si la un sat din vecinatatea orasului, iar un numar de carti de arta le-am oferit si unui liceu de arta din Constanta. In plus am resuit sa obtin si niste locuri in taberele nationale pentru elevii care vor citi si vor face descrieri sau recenzii la cartile pe care le-au citit pe blogul despreliteratura.wordpress.com. As putea de asemena sa ma gandesc la faptul ca perechea mea intarzie sa apara de foarte multa vreme, dar si acest lucru poate primi raspunsul “ASA, SI?” pentru ca acest lucru imi ofera disponibilitatea de a ma concentra in procent de 100% pe a-mi rezolva latura profesionala. Prietenii au inceput sa lipseasca! “ASA,SI?” Asa pot sa am in jurul meu doar putinii oameni care intr-adevar merita sa imi cheltuiesc timpul, si langa care sa simt ca merita cu adevarat sa imi petrec timpul liber. Si lista ar putea continua cu aceste lucruri care contrbuie negativ la starea mea psihica, dar conteaza cel mai mult sa te poti simti bine. Poate cel mai bine, reteta fericirii este oferita de geniul Albert Einstein:

    Intr-un mod placut persoanelor axate pe simtul auditiv, este descrisa fericirea si in melodia Trupei Gotthard, “Love Soul Matter”

    Aceasta melodie inca diun primul vers spune unde putem gasi fericirea, si mai exact “Te poti duce la vest, te poti duce la est, Sunt multe modalitati de a gasi fericirea” …… iar spre finalul melodiei intareste acest lucru spunand ca poti sa te uita oriunde, ca sa gasesti fericirea, totul depinde de ceea ce doreste fiecare sa vada. Deci, din cate am zis si la inceput, o reteta concreta a fericirii mi-e teama ca lipseste, dar prin concentrarea doar pe lucrurile bune si frumoase din viata noastra de zi cu zi, ne vom facem viata mai frumoasa, iar in finalul ei ne vom amiti doar acele lucruri bune si frumoase pe care le-am vazut, iar cele neplacute nu vor exista in mintea noastra. Daca nu ma credeti, incercati maine sa faceti un test privind nu norii care aduc ploaia, ci acel fenomen care va favoriza inflorirea florilor, spalarea prafului de pe strazi, spalarea animalelor din curtile oamenilor, sau chiar aparitia curcubeului! :)

    P.S. In final de articol imi amitesc un episod frumos din concertul ASASISHOW! La un moment dat, Cornel Ilie a anuntat pe scena ca vrea sa facem un experiment demn de Cartea Recordurilor. Mai exact a rugat ca toata lumea din fata scenei din Sala Polivalenta sa incremeneasca intr-o pozitie, iar cei de pe scaune sa filmeze sau fotografieze acest lucru. Acest epizod a avut explicatia ca toti oamenii cand sunt fericiti, doresc sa opreasca timpul pe loc, pentru a trai vesnic respectiva clipa. Asadar, a inceput numaratoarea inversa de la 10, iar timp de 30 de secunde sala a “inghetat”. Acest lucru a fost si filmat de camerele profesionale din sala, iar filmuletul merita sa il vedeti si voi aici! Vizionare placuta si sa fiti fericiti toata viata de acum inainte! :)

     


  • Inca un PLUS (+) pentru voi

    Tot foindu-ma pe FORUM, in administrare, am gasit si varianta de CHAT. Deci de astazi cine doreste discutii si live cu ceilalti cititori de blog, si nu numai, pot intra pe http://forumcatalinionita.forumgratuit.ro/

    Chiar mi-ar palce ca mica comunitate de cititorii ai www.catalinionita.ro sa discute (si de ce nu, chiar sa critice) pe forum.

    Ma gandesc ca asa s-ar si evita discutiile si incercarile disperate ale unora care intra aiurea pe blog, sa se faca remarcati facand mici rele, cum am mai patit nu de mult, …. MA GANDESC IO! :)

    Deci ne vedem acolo!