Doar un turn ratacit printre case

Expandmenu Shrunk


  • Tag Archives trecut
  • Cel mai controversat dar divin oferit umanităţii

    De mult timp vreau să spun despre această ….. conştientizare, ca să nu îi spun revelaţie, dar nu am gasit niciodata starea necesara şi forma potrivită care să mă mulţumească pentru a o scrie pe blogul care poate pare de mult abandonat, de când nu am mai scris pe el. :)

    Când spun că este vorba despre un dar divin, nu o spun pentru a intra în polemici legate de existenţa divinitaţii, ci doar pentru simplul motiv că viaţa (şi ştiinţa mai nou) mi-a demonstrat ca Ea există.

     

    În fine, revenind la darul divin controversat de noi oamenii, unii dintre noi spunând că este cel mai frumos dar, alţii susţinând cu tărie că este poate cel mai mare blestem, dar de fapt este vorba doar despre ….. CERTITUDINE si bineînţeles INCERTITUDINE. Da! Certitudinea este poate cel mai frumos, dar şi urât DAR care ne-a fost oferit, şi spun asta pentru că dacă vă analizaţi şi voi trecutul, prezentul, si sper din suflet să ca acest articol să fie o mica revelaţie şi pentru voi cu privire la viitor, o să observaţi faptul ca aţi fost mereu liniştiţi si fără “pietre de moară pe suflet” atâta vreme cât aţi fost ferm convinşi de ceea ce urma să vă aducă ziua ce urma. Dar unele dintre cele mai minunate momente prin care aţi trecut şi de care vă amintiţi mereu cu drag sunt acele momente în care s-au întamplat lucruri total neprevăzute şi neasteptate. Este adevarat că la fel se întamplă şi lucrurile neplacute, dar frumuseţea vieţii este data de momentele pe care ne focusăm atenţia. Ca o mica paranteză, daca nu ar exista neplăceri şi lucruri/întamplări urâte în viaţă, am fi total depaşiţi şi nu am mai şti să recunoaştem şi să apreciem la justa valoare acele lucruri bune şi frumoase care ne apar în viaţă. :)

    Chiar şi vorbele din bătrâni spun că “lucrurile bune vin pe neaşteptate atunci când te aştepţi mai puţin”, “petrecerile cele mai reuşite sunt cele neplanificate” şi multe altele cu aceeaşi idee. Deci, când nu planifici şi nu ştii la ce să te aştepţi sau nu ai o CERTITUDINE cu privire la ceea ce se va întâmpla, atunci se pot întampla lucrurile cele mai frumoase, dar tocmai pentru ca sunt neprevăzute. Adevarul este că atunci când nu ai nicio certitudine cu privire al ce o să urmeze, daca se va întampla ceva neplacut o sa spunem că “aşa a fost să fie” sau ca “aşa a fost mai bine”, dar dacă se întamplă un lucru bun la care nu ne asteptam, atunci avem impresia ca s-a intampalt ….. o minune in viaţa noastra şi o sa o ţinem minte cât vom trăi.

    Dacă stau bine să mă gândesc, asta ne învaţă cumva şi marea majoritate a tuturor cărţilor de dezvoltare personală, şi anume să avem certitudinea că facem bine tot ceea ce vrem să facem. Acest lucru chiar mi-a fost dovedit şi mie cu nişte ani in urmă când am aflat pe neaşteptate într-o seara, că aveam de pregătit pentru a doua zi la master, o temă despre eticheta personală vs. brandul personal. Puţin panicat m-am tot gandit ce aş putea sa încropesc, iar în scurt timp mi-am adus aminte de acest blog şi de faptul că el se încadrează foarte bine în subiectul temei. Aşa că am facut câteva print screen-uri de pe el, le-am pus într-o prezentare împreună cu cateva cuvinte care le-am încropit la miez de noapte, iar a doua zi am prezentat foarte sigur pe mine tema despre care cu cu mai puţin de 12 ore în urmă habar nu aveam ce să spun, Totuşi, tinând cont de faptul ca acest blog îl am de ani buni şi că sunt in blogosferă de mulţi ani, a fost cumva …… floare la ureche pentru mine să dezvolt şi să vorbesc în prezentare despre ce este, ce face şi cum poate ajuta un blog pe oricine, inclusiv pe colegii mei de la master ale caror prezentări le ascultasem şi mi se paruseră foarte potrivite pentru demararea unui blog. Această întâmplare mi-a adus o notă maximă la respectiva prezentare, aprecierea profesoarei, a asistentei :) , dar mi-a adus şi doi prieteni dintre colegii mei de clasa (inclusiv cea mai drăguţă colegă) :) . Aşadar, revenind la certitudine, atunci când prezinţi sau vorbeşti despre ceva, eşti mult mai ascultat, apreciat şi crezut, nu musai dacă stapaneşti foarte bine domeniul (deşi este de preferat sa îl şi cunoşti foarte bine), ci dacă în tot ceea ce spui prezinţi încredere maximă în tine. De ce a fost toata aceasta povestioară? Ei bine pentru a întari faptul că atunci cand spui ceva cu siguranta si oferi o certitudine pentru subiectul pe care îl prezinţi, lumea te apreciaza şi îţi acordă “puncte” în plus. Deci asta este încă o dovadă că lumea este însetata de certitudine în orice domeniu şi că preferă sa ştie cu siguranţă un lucru, decât să existe dubii până în ultima clipă.

     

    Din alt punct de vedere, dacă stăm bine să ne gândim şi să privim în istoria omenirii, acest domeniu a fost foarte exploatat începand de la “micii afacerişti antici”, pana la cei mari şi de actualitate. Drept dovada, vă rog să va aduceţi aminte (sau să căutaţi pe Google) de ghicitori, vrăjitoare, invenţiile cu “ce spun astrele”, dar si domeniul maxim exploatat in zilele noastre: previziunile astrologice (asta pentru vândutul cartilor, al cursurilor şi mai nou pentru crescut numarul de cumpărători ai presei scrise, de ascultători ai posturilor de radio sau telespectatori ai programelor de televiziune). O dovadă în privinţa acestui subiect, ca să vedeţi cât de înnebunită este lumea dupa ce le prevestesc astrele, o dovedeşte şi un articol al meu mai vechi (din 2009) cu privire la noul semn zodiacal Opchiuchus, articol care a batut recordul la capitolul comentarii, si pe care il puteti reciti AICI. )dar va recomand mai repede sa citiţi comentariile, ca să vă amuzaţi puţin) :)

     

    Totuşi, ca o parere personală, cred că este mai bine să ne bucurăm şi de frumuseţile pe care ni le oferă incertitudinile şi să lasăm loc şi neprevăzutului în viaţa noastră, deoarece este mult mai plăcut să apară ceva frumos într-un mod neaşteptat, pentru că ………. SINCER ACUM: cum ar fi viaţa noastră dacă am şti sigur că la chioşcul din colt la care mergem de obicei, nu are produsele pe care le cautăm, sau că mâine în drum spre munca o sa ne întâlnim cu vecinul care o să ne spună o poveste interesantă cu cate sarmale a mâncat el în noaptea de Revelion, care o sa ne facă să întarziem jumatate de ora la servici, sau ca vom avea pană la maşina când plecăm in concediul de Paşte la munte ….. dar pană datorită căreia o să cunoaştem jumatatea vieţii noastre aflată şi ea cu maşina la mecanic să iţi facă presiunea la roţi? :) Va garantez eu că dacă aţi stii sigur că afacerea pe care urmează să o încheiaţi o să vă aducă mai puţin decât vă aşteptaţi,  o să vă demotiveze să ajungeţi la timp la întâlnire, dar nu o să mai ştiţi că acest lucru ar putea face ca afacerea să fie pierduta complet …… iar respectivul client (de puţini bani pentru dumneavoastra) nu vă va mai recomanda acelui mare colaborator al său care v-ar fi oferit un contract pe o perioadă nedeterminată cu multinaţionala sa :)

    În concluzie, “ceea ce doresc oamenii nu este cunoaşterea, ci certitudinea” (Bertrand Russell), dar să nu uităm că până la urmă “experienţa este mama oricărei certitudini” :)


  • Locul unde trecutul intalneste prezentul!

    Fiind un adept al lucrurilor din trecut, sau care sa imi ofere macar senzatia ca sunt in acele momente fantastice ale trecutului, mai am momente in care caut pe internet site-uri care sa imi ofere informatii cu privire la timpurile din trecut. Intampalrea a facut ca in urma cu nu foarte multa vreme, sa aflu de la un prieten din orasul meu despre un proiect interesant al sau constand intr-un magazin virtual. Ideea este ca acest prieten are si un bar in oras, un bar in care imi face o foarte mare palcere sa ajung de pe vremea cand eram in liceu, pentru linistea, muzica palcuta si atmosfera interesanta din el , atmosfera care duce cu gandul la vremurile de alta data. Revenind la magazinul sau virtual, l-am vizitat si am fost palcut surprins sa vad produsele pe care le distribuie acesta acolo, avand in vedere ca acestea sunt toate lucruri care te duc cu mintea la trecut. Numele site-ului este unul destul de insiprat pentru ce ofera in el, la fel ca si sloganul acestuia. Este vorba de ArtGarage.ro iar sloganul este exact cel din titlu, si anume LOCUL UNDE TRECUTUL INTALNESTE PREZENTUL!

    ArtGarage.ro - Postere, Obiecte Decorative, Cadouri de Colectie

    Este adevarat ca in acest magazin produsele foarte necesare pentru casa sau activitatile noastre de zi cu zi, sunt destul de limitate, in ArtGarage.ro avand ocazia sa achizitionam produse care sa ne “decoreze” activitatile sau locurile in care ne desfasuram activitatile zilnice (mancat, fumat, baut, mers in camera de zi, in camera de culcare, in bucatarie sau baie, etc) cu accesorii care sa ne faca sa ne “fuga” mintea la trecutul spectaculos frantuzeasc, englezeasc si american.

    Asadar, pentru toti cei pasionati de produse care sa duca cu mintea la trecut, recomand vizitarea site-ului ArtGarage.ro pentru ca este aproape sigur ca veti gasi acolo lucruri care sa va incante ziua, iar acest lucru este valabil si pentru cei care nu sunt adeptii trectului. In mod cert si cei care prefera curentul “futurist” sau “modern”, se vor indragosti de trecut in locul care face posibila intalnirea trecului cu prezentul: ArtGarage.ro ;)


  • Psihic uman sau adevarata putere (plus documentar)

    Zilele trecute am primti recomandare de la o persoana de foarte mare incredere pentru mine (mama) un film/documentar intr-atat de interesant incat am zis ca merita sa il impartasesc si cu voi. Este vorba despre curentul introdus de o noua influenta religioasa numita NEW AGE, dar din care este bine sa culegem doar partile pozitive, sfatul meu fiind acela de a nu da crezare chiar la tot ce apare acolo. Problema cu acest curent este ca mi-a lasat impresia ca incearca sa obtina un monopol in intreaga lume, dar doar de ordin psihologic asupra oamenilor care bineinteles sa se ajunga si la cel material. De chestia asta m-a convins comportamentul relativ recent al unor asa numiti prieteni, care in opinia lor erau “foarte buni” in lume si cu lumea in urma curs in care au cheltuit foarte multi bani, si anume LANDMARK FORUM. Acest curs, din cate am putut observa eu din afara, te invata sa coordonezi totul, dar absolut TOTUL, prin puteresa mintii. In mare parte este adevarat, dar totusi am o mica indoala ca daca imi pun in minte sa ma astepte acum in fata blocului Angelina Jolie intr-un Ferrari ultimul model, si sa ma si doreasca atat de mult respectiva vedeta incat sa mi-l faca mie cadou, o sa se intample acest lucru. :) Spun ca este partial adevarat, dar problema identificata de mine este ca oamenii au cazut mult prea repede in extrema in care cred ca ei pot avea asa ceva DOAR CU MINTEA, acest lucru intampaltndu-se in urma manipularii foarte eficienta a respectivilor traineri sau coacheri.

    Este adevarat ca imaginea noastra in lume este oferita de ceea ce gandim noi despre noi, si acest lucru este pur si simplu doar o treaba psihologica, deoarece atunci cand te vezi ca fiind cel mai bun intr-un domeniu, ajungti sa IMPUI indirect aceasta imagine, iar oamenii te vor considera in acest fel. La fel se intampla si cu modul in care am fost educati marea majoritate, cum ca mereu este cineva mai bun decat noi, si ca “doar nu esti tu cel mai destept, care le stii pe toate!”. Cu toate astea, in niciun caz nu am primit educatia cum ca  TU ESTI CEL MAI BUN IN TREABA X sau Y! Deci acest curent incearca sa scoata din mintea oamenilor aceasta educatie daunatoare chiar, si sa ne faca sa gandim pozitiv despre noi si tot ceea ce este in jurul nostru. Este foarte adevarat ca aceasta este atitudinea corecta, dar nu mi se pare prea corect ca acest lucru sa fie indus oamenilor contra unor sume colosale, iar ei sa si fie convinsi de faptul ca au facut o afacere foarte buna si ca ar merita sa ofere chiar si dublu sau triplu daca ca sa primeasca respectiva “DESCHIDERE A MINTII” sau “DESCHIDERE A OCHILOR”. Daca intr-adevar erau niste oameni care ar fi vrut cu adevarat sa faca bine celor din jurul lor fara sa aiba si un castig material colosal, ar fi mers pe ideea de a se preda acest curs gratuit, iar cine este multumit de rezultatele a ceea ce a invatat in el, sa faca o donatie sau mai multe, dupa cat crede el cat merita. Avand in vedere corectitudinea care se lauda curasantii ca o primesc acolo si in primul rand educatia NON-MINCIUNA care “este de baza in curs”, sunt convins ca ar fi fost un castig mult mai mare pe mai multe laturi decat cel financiar. Un exemplu al meu care sustine ceea ce spun, este acela ca: ATUNCI CAND SUFERI DIN CAUZA UNUI LUCRU SAU UNEI PERSOANE, RESPECTIVII CURSANTI TE SFATUIESC SI INDEAMNA SA SCOTI LUCRUL/PERSOANA RESPECTIVA DIN MINTE, SI CU SIGURANTA EL SAU EA ISI VOR FACE IAR APARITIA IN VIATA TA FOARTE REPEDE, DEOARECE NEPASAREA II ATRAGE SA REVINA LA NIVEL SUBCONSTIENT. EXPLICATIA MEA CU PRIVIRE LA ACEST LUCRU ESTE UNA DESTUL DE SIMPLA. DACA UITAM CEEA CE NE-A PROVOCAT SUFERINTA SI O ELIMINAM COMPLET DIN MINTE, DACA ISI VA FACE APARITIA PRIN ABSURD IAR IN VIATA NOASTRA, SUNTEM TENTATI SA GANDIM CA RESPECTIVII CURSANTI AU AVUT FOARTE MARE DREPTATE PRIN CEEA CE AU SUSTINUT SI CA INTR-ADEVAR ASA TREBUIE FACUT CA SA OBTINEM CE AM PIERDUT. PROBLEMA ESTE CA LA FEL DE BINE SE POATE INTAMPLA SA NU REVINA PIERDEREA AVUTA, DAR E FOARTE LOGIC CA DACA AM REUSIT SA O SCOATEM DIN MINTE, SA NU MAI OBSERVAM ACEST LUCRU.

    Revenind la subiectul filmului inspirat din cartea cu acelasi nume, si anume POTI SA-TI VINDECI VIATA, pot sa spun ca am reusit sa trag niste concluzii foarte utile din el, si am zis ca merita sa le impartasesc si cititorilor acestui blog.

    Poţi să-ţi vindeci viaţa from Kamala Queen on Vimeo.

    Din cate ati observat in film, acolo se spune ca totate lucrurile rele care ne apar in “calatoria” noastra numita viata, sunt de fapt niste minuni are datoreaza aparitia unor lucruri extraordinare in sens pozitiv. Luand acest aspect tot la nivel psihologic, din cate stim in viata, intr-adevar avem parte de lucruri rele, dar si de lucruri bune, pentru ca asa este viata cu bune si cu rele. Este adevarat ca lucrurile rele ne fac sa reflectam mai mult la ceea ce le-a produs, si incercam sa gasim solutii sa iesim din ele cat mai repede si cat mai bine. In respectivele noaster cautari de motive si solutii, bineinteles ca mai suntem nevoiti sa interactioam cu alti oameni sau cu alte situatii, sa studiem anumite lucruri, sa facem cate ceva care in mod normal nu am fi facut etc. Avand in vedere toate lucruile acestea, ele bineinteles contribuie la dezvoltarea noastra psihologica, iar cand reusim sa trecem peste respectiva problema, ne vom alege cu niste lucrui noi invatate, niste persoane drept prieteni sau apropiati, oameni cu care nu am fi ajuns in relatie daca nu ar fi fost respectiva problema, si tot asa mai departe. Cert este ca ramanem cu ceva in plus. Astfel, problema sau lucrurul rau de la care s-a placat, se rezolva cumva, iar noi ramanem cu know-how-ul si networking-ul ce se datoreaza exact aceleui lucru care l-am considerat ca fiind un mare rau in viata noastra.

    In orice caz, eu recunosc ca dupa ce am urmarit acest documentar, voi intra intr-o perioada de testare a ceea ce am vazut acolo, iar daca va avea un efect pozitiv, voi reveni cu detalii. Chiar am si o rugaminte la voi, daca ajungeti sa incercati sa faceti testul sfatului din filmul de mai devreme, va rog mult sa imi comunicati prin comentarii la acest articol, iar daca vor fi rezultate pozitive, eu propun sa le facem cunoscute, dar in asa fel incat sa nu coste lumea niciun ban, chiar (mai putin pretului conexiunii la internet :)), iar daca nu merge, sa anuntam cumva si acest lucru ca sa nu mai existe oameni care sa piarda bani aiurea platind pe ceva ce este doar o POVESTE DESPRE UNIVERS! :)

    Cat despre povestea cu UNIVERSUL, Univers in acest curent cred ca a fost numele dat Lui Dumnezeu pe care l-am invatat noi, dar in ceea ce-L priveste pe Dumnezeu, este un subiect pe care nu ma simt in stare sa il tratez acum deoarece este mult prea complex pentru cunostintele mele din prezent. Totusi Dumnezeu e Dumnezeu, religia ortodocsa este religia ortodocsa, iar puterea mintii este o treaba pur psihologica care merita sa fie testata. In orice caz, in ceea ce priveste creierul uman, indiferent de cat de departe a ajuns tehnologia in ziua de astazi, exista un mare semn de intrebare si o nelamurire recunoscuta chiar si de mari medici in ceea ce-l priveste pe El – CREIERUL UMAN

    DECI, Eu unul m-am hotarat sa incep testarea acestui lucru chiar de acum! Mai exact, cel putin pentru o perioada o sa sterg trecutul meu cu totul pentru ca pana la urma important in aceasta viata este prezentul si viitorul. Asa ca am hotarat ca tot ce a fost in viata mea pana in momentul de fata voi trece in capitolul TRECUT al vietii mele, si imi voi incepe viata …… de la ZERO cumva. Cel putin la nivel social, tot ce a fost pana acum, este trecut la rubrica TRECUT si ca voi deschide usa la tot ce este nou. Este adevarat ca voi mai ramane putin legat de trecut prin acest blog, dar va fi cel putin o legatura virtuala cu  CE A FOST. Sper ca voi primi un mic ajutor si de la cateva persoane macar, asta doar ca sa pot, sau mai bine zis: SA PUTEM ajuta lumea din jurul nostru cu macar un SFAT ……… TESTAT. ;)